PROIECT LEGEA SANATATII

PROIECT

LEGE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SISTEMULUI SANITAR DIN ROMÂNIA

 TITLUL I: SĂNĂTATEA PUBLICĂ

CAP. 1

Dispoziţii generale

Art. 1

Sistemul de Sănătate este reprezentat de ansamblul tuturor organizaţiilor publice şi private, tuturor instituţiilor şi resurselor mandatate să menţină, să îmbunătăţească si să redea sănătatea populaţiei. Sistemul de sănătate cuprinde serviciile medicale individuale, serviciile de sănătate adresate populaţiei sau anumitor grupuri populaţionale,  cât şi activităţile menite să influenţeze politicile şi acţiunile din alte sectoare care se adresează determinaţilor socio-economici şi de mediu ai sănătăţii.

Art. 2

Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului sănătăţii publice pe plan naţional, sănătatea publică reprezentând un obiectiv de interes social şi de securitate, în contextul strategiei globale pentru bunăstare şi sănătate.

Art. 3

Asistenţa de sănătate publică este garantată de stat şi finanţată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetele asigurărilor de sănătate şi din alte surse, după caz, potrivit legii.

Art. 4

Responsabilitatea şi coordonarea asistenţei de sănătate publică revine Ministerului Sănătăţii şi structurilor sale de specialitate, organizate pe criterii de atribuţiuni, competenţe şi responsabilităţi naţionale şi teritoriale.

Art. 5

Protecţia stării de sănătate constituie o obligaţie a tuturor organizaţiilor şi instituţiilor cuprinse în sistemul de sănătate potrivit prezentului titlu

Art. 6

În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:

a)Sănătatea publică: ştiinţa şi arta prevenirii bolilor, promovarii sănătăţii şi prelungirii vieţii prin efortul organizat al întregii societăţi. Asistenţa de sănătate publică cuprinde ansamblul unor măsuri fundamentale care se adresează determinanţilor stării de sănătate, protejării sănătăţii populaţiei şi tratării bolilor cu impact de sănătate publică

b)Supravegherea epidemiologică: activitatea de colectare sistematică şi continuă, analiza, interpretarea, evaluarea şi diseminarea datelor şi informaţiilor privind starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pe baza cărora sunt identificate priorităţile de sănătate publică şi sunt instituite măsurile de prevenire şi control al bolilor

c)Prevenire şi control: aplicarea unor măsuri fezabile, cu valoare predictivă pozitivă, pentru eliminarea şi evitarea sau înfluenţarea favorabilă a unor riscuri şi evenimente cu impact negativ în starea de sănătate

d) Monitorizarea riscurilor: identificarea, evaluarea şi estimarea gradului în care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viaţă şi de muncă şi cei rezultaţi din stilul de viaţă individual şi comunitar influenţează starea de sănătate a populaţiei

e) Promovarea sănătăţii: procesul care oferă individului şi colectivităţii posibilitatea de a-şi controla şi îmbunătăţi sănătatea sub raport fizic, psihic şi social şi de a contribui la reducerea inechităţilor în sănătate

 CAP. 2

Principii şi domenii de intervenţie ale sănătăţii publice

Art. 7

Principiile care guvernează sănătates publică sunt:

a) Responsabilitatea societăţii pentru sănătatea publică

b) Focalizarea acţiunilor de prevenire pe grupuri populaţionale vulnerabile

c) Preocuparea prioritară faţă de determinanţii stării de sănătate

d) Abordarea multidisciplinară şi intersectorială;

e) Parteneriat activ cu populaţia, autorităţile publice centrale si locale, alte institutii si organizatii guvernamentale si nonguvernamentale cu activitate in domeniul sanatatii publice, precum şi organisme naţionale şi internaţionale cu competenţă în sănătate publică

f) Decizii bazate pe dovezi ştiinţifice

g) Decizii fundamentate conform principiului prevenirii şi precauţiei în condiţii specifice

h) Descentralizarea sistemului de asistenţă de sănătate publică

i) Utilizarea unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice

Art. 8

Modalităţile de implementare a principiilor de sănătate publică sunt:

a) Activitate de reglementare în domeniile sănătăţii publice;

b) Interventiile si activităţile desfăşurate în cadrul programelor naţionale de sănătate publică;

c)Avizare/autorizare/notificare privind actiunilor şi produselor cu impact asupra sănătăţii individuale, comunităţilor si populaţiei;

d) Evaluarea impactului asupra sănătăţii comunităţilor si populaţiei în relaţie cu programe, strategii şi politici de sănătate ale tuturor sectoarelor de activitate cu impact asupra determinanţilor stării de sănătate a populaţiei

 Art. 9

Funcţiile principale ale asistenţei de sănătate publică vizează:

a) Dezvoltarea politicilor, strategiilor şi programelor pentru asigurarea sănătăţii publice

b) Monitorizarea şi analiza stării de sănătate a populaţiei, monitorizarea factorilor de risc pentru starea de sănătate,

c) Sănătatea reproducerii

d) Sănătatea mamei şi copilului

e) Supravegherea epidemiologică, prevenirea şi controlul bolilor

f) Managementul activităţilor de prevenire primară prin imunoprofilaxie activă

g) Prevenirea şi controlul epidemiilor şi evenimentelor neaşteptate în starea de sănătate, după caz, instituirea stării de alertă locală, naţională sau transfrontalieră

h) Prevenţia bolilor netransmisibile

i) Sănătatea în relaţie cu mediul

j) Asigurarea capacităţilor de răspuns la dezastre sau ameninţările la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei

k) Promovarea sănătăţii

l) Evaluarea şi asigurarea calităţii serviciilor de asistenţă de sănătate publică

m) Cercetarea, dezvoltarea şi implementarea unor soluţii eficiente de comunicare pentru schimbarea comportamentelor, de informare, educare şi comunicare pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi promovarea stării de sănătate

n) Colaborarea la procesul de învăţămînt medical şi educaţional pentru integrarea conceptului de prevenire şi precauţiune specifică

o) Asigurarea fluxului informaţional specific naţional şi internaţional specific

p) Siguranţa alimentului şi promovarea politicilor de nutriţie sănătoasă

q) Sănatatea ocupaţională

r) Integrarea priorităţilor de sănătate publică în politicile şi strategiile sectoriale şi în strategiile naţionale de dezvoltare durabilă

Art. 10

Principalele domenii de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică sunt următoarele:

a) Elaborarea periodica si realizarea obiectivelor Strategiei si Programelor Naţionale de Sănătate Publică; asigurarea implementarii, monitorizarii si evaluarii interventiilor si activitatilor prevazute de Strategia si programele Nationale de Sănătate Publică

b) Prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile prin:

1. asigurarea imunizărilor
2. supravegherea bolilor transmisibile şi netransmisibile
3. reglementarea normativă pentru prevenirea şi combaterea bolilor
4. programe şi intervenţii de prevenire şi control organizate la nivel naţional şi/sau local
5. controlul epidemiilor şi supravegherea bolilor cu pondere semnificativă în populaţie
6. pregatirea şi planificarea pentru urgenţele de sănătate publică
7. organizarea acţiunilor de screening pentru depistarea precoce a bolilor
8. supravegherea infecţiilor nosocomiale şi monitorizarea utilizării antibioticelor

c) Protejarea sănătăţii şi sănătatea în relaţie cu mediu prin:

1. monitorizarea şi modelarea favorabilă a factorilor de mediu în relaţie cu sănătatea
2. evaluarea unor factori de mediu nou identificaţi, cu risc pentru starea de sănătate
3. definirea standardelor pentru factorii de mediu în relaţie cu starea de sănătate
4. reglementarea calităţii principalilor factori de mediu
5. stabilirea şi reglementarea normelor de igienă comunitară
6. reglementarea circulaţiei bunurilor şi serviciilor cu impact asupra sănătăţii publice

d) Siguranţa alimentului prin:

1. supravegherea stării de nutriţie şi a calităţii alimentelor la consumator
2. reglementarea calităţii principalilor factori alimentari

e) Sănătatea ocupaţională prin:

1. definirea standardelor de sănătate ocupaţională
2. evaluarea riscurilor şi morbidităţii în relaţie cu sănătatea ocupaţională

f)Implementarea prevederilor Regulamentului Sanitar Internaţional şi ale Deciziilor şi Recomandărilor specifice ale Comunităţii Europene

g) Evaluarea stării de sănătate prin:

1. monitorizarea indicatorilor stării de sănătate conform standardelor internaţionale
2. analiza evoluţiei stărilor morbide şi a determinanţilor stării de sănătate
3. evaluarea eficacităţii şi eficienţei interventiilor si activităţilor din cadrul programelor de sănătate
4. managementul nevoilor populaţiei privind serviciile de sănătate publică
5. identificarea problemelor şi riscurilor de sănătate în comunităţi
6. reglementarea medicinei scolare in parteneriat cu Ministerul Educatiei si Cercetarii

h) Promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate prin:

1. programe de educaţie pentru sănătate în scopul promovării stării de sănătate, care sa raspunda problemelor prioritare de sanatate publica identificate la nivel national si local
2. campanii de informare-educare-comunicare a populatiei generale, a unor grupuri populaţionale la risc sau a grupurilor populationale vulnerabile
3. implicarea comunităţilor locale în protejarea stării de sănătate

i) Managementul sănătăţii publice bazat pe:

1. coordonare şi intiţiativă în formularea şi implementarea politicilor de sănătate publică pe baze ştiinţifice
2. evaluarea calităţii resursei umane şi a serviciilor de sănătate publică la nivelul comunităţilor
3. asigurarea coordonării şi cooperării intersectoriale si multisectoriale în sănătate publică si evaluarea periodica a acesteia, in conformitate cu conceptul UE “Sanatate in toate politicile”
4. evaluarea impactului politicilor publice asupra starii de sanatate
5. cercetare în managementul sănătăţii publice şi a sistemelor de sănătate

j) Inspecţia sanitară şi controlul în sănătatea publică

CAP. 3

Autorităţile sistemului de asistenţă de sănătate publică

Art. 11

În sensul prezentei legi, prin autorităţi ale reţelei de asistenţă de sănătate publică se înţelege:

a)  Ministerul Sănătăţii, autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, ordonator principal de credite, în subordinea Guvernului;

b)   Institutul Naţional de Sănătate Publică, unitate de specialitate în domeniul asistenţei de sănătate publică la nivel naţional şi regional, cu personalitate juridică, ordonator secundar de credite, în subordinea ministerului sănătăţii

c)   Direcţiile de sănătate publică , servicii publice deconcentrate ale ministerului sănătăţii, cu personalitate juridică, ordonator de credite, reprezentând autoritatea de asistenţă de sănătate publică la nivel administrativ teritorial

Art. 12

a)  Atribuţiile, responsabilităţile, organizarea, reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii sunt reglementate prin Hotărâre a Guvernului şi Ordine aferente ale Ministrului Sănătăţii

b)  Atribuţiunile, responsabilităţile, organizarea, reorganizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Sănătate Publică sunt reglementate prin Hotărâre a Guvernului şi Ordine aferente ale Ministrului Sănătăţii

c)  Atribuţiunile, responsabilităţile, organizarea, reorganizarea şi funcţionarea direcţiilor de sănătate publică sunt reglementate prin Hotărâre a Guvernului şi Ordine aferente ale ministrului sănătăţii;

Art. 13

a) Alte instituţii/servicii, cu sau fără personalitate juridică, care desfăşoară activităţi în domeniul asistenţei de sănătate publică la nivel naţional, regional, judeţean sau local, aflate în subordonarea/coordonarea ministerului sănătăţii, respectiv, în structura sau coordonarea altor altor ministere sau ale autorităţilor administraţiei publice, sunt nominalizate prin hotarare de guvern, la propunerea ministerului sanatatii.

b) Instituţiile care desfăşoară activităţi în domeniul asistenţei de sănătate publică la nivel naţional, regional, judeţean şi local, cu personalitate juridică, aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, se înfiinţează, se reorganizează sau se desfiinţează, la propunerea Ministerului Sănătăţii, prin hotărâre a Guvernului

c) Direcţiile/unităţile/serviciile care desfăşoare activităţi în domeniul asistenţei de sănătate publică aflate în subordinea sau coordonarea altor ministere sau ale autorităţii administraţiei publice teritoriale se înfiinţează, se reorganizează sau se desfiinţează, la propunerea autorităţii sale ierarhice, cu avizul ministerului sănătăţii şi prin hotărâre a guvernului.

 CAP. 4

Dispoziţii privind obligaţiile persoanelor fizice şi juridice

Art. 14

Orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de angajator, este obligată să asigure fondurile şi condiţiile necesare pentru:

a) efectuarea controlului medical periodic, conform normelor de sănătate publică şi securitate în muncă;

b) aplicarea măsurilor de igienă, dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare periodică;

c)  vaccinarea şi profilaxia specifică impusă de riscurile de la locul de muncă.

Art. 15

Cetăţenii români şi orice altă persoană aflată pe teritoriul României, precum şi unităţile şi agenţii economici au obligaţia să respecte măsurile de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, să respecte întocmai normele de igienă şi sănătate publică, şi să aplice măsurile stabilite privind instituirea condiţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi pentru promovarea sănătăţii individului şi a populaţiei.

Art. 16

(1)  Informaţiile privind sănătatea populaţiei se păstrează la autorităţile de sănătate publică teritoriale, regionale sau naţionale, la autorităţile de sănătate publică ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, precum şi la instituţiile desemnate şi pot fi folosite în scopul întocmirii rapoartelor statistice nenominalizate, în vederea evaluării stării de sănătate a populaţiei.

(2)  Folosirea în alte scopuri a informaţiilor înregistrate se poate admite numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:

a)  există o dispoziţie legală în acest sens;

b)  există acordul persoanei în cauză;

c)   datele sunt necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii unei persoane sau a comunităţii, după caz;

d)   datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale, in conditiile legii.

(3)  Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor referitoare la persoane este obligatorie pentru toţi salariaţii care prin activitatea pe care o desfăşoară au acces la acestea în mod direct sau indirect.

Art. 17

(1) Pentru situaţii speciale cu implicaţii asupra sănătăţii publice se constituie stocul de rezervă al Ministerului Sănătăţii, care cuprinde medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale specifice, iar la nivelul autorităţilor de sănătate publică, rezerva antiepidemică.

(2) Normele metodologice de constituire, păstrare şi utilizare a rezervei Ministerului Sănătăţii şi a rezervei antiepidemice se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.

Art. 18

(1)  Pentru servicii de asistenţă de sănătate publică, efectuate de către autorităţile de asistenţă de sănătate publică la cererea unor persoane fizice şi juridice, se percep tarife potrivit reglementărilor în vigoare.

(2) Veniturile proprii obţinute potrivit alin. (1) se folosesc în condiţiile legii.

CAP. 5

Utilizarea mass-media în interesul sănătăţii publice

Art. 19

(1)  Campaniile nationale de informare, educare şi comunicare cu privire la teme care privesc sănătatea publică trebuie să fie avizate de ministrul sănătăţii.

(2)  Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt obligate ca în cadrul grilelor de programe să rezerve gratuit spaţiu de emisie necesar promovării campaniilor de informare, educare şi comunicare referitoare la teme care privesc sănătatea publică.

 CAP. 6

Inspecţia sanitară şi controlul în sănătatea publică

Art. 20

Atribuţiile, responsabilităţile, organizarea, reorganizarea şi funcţionarea Inspecţiei sanitare şi de control în sănătatea publică sunt reglementate prin Hotărâre a Guvernului şi Ordine aferente ale ministrului sănătăţii;

Art. 21

(1) Activitatea de inspecţie organizată la nivelul autorităţilor publice teritoriale se derulează pe domenii specifice sau prin constituirea unor structuri mixte, cuprinzând inspecţia sanitară pentru protecţia sănătăţii umane şi veterinară, protecţia consumatorului, protecţia mediului natural şi urbanizat şi a mediului de muncă, siguranţa alimentului sau, după caz, alţi factori de risc sau evenimente reglementate, cu impact în starea de sănătate

(2) Activitatea de inspecţie în sănătatea publică se exercită de către personal atestat pe funcţii publice şi împuterniciţi, conform competenţelor, de autorităţile cu atribuţii în domeniul controlului la nivel naţional, regional sau local

(3) Activitatea de inspecţie în sănătatea publică se organizează şi se derulează conform normelor generale şi specifice elaborate de către autoritatea în structura căreia funcţionează inspecţia, cu respectarea prevederilor legale privind sănătatea publică.

Art. 22

(1) Pentru exercitarea activităţii de inspecţie în sănătatea publică, personalul împuternicit are drept de:

a) acces în orice tip de unităţi, la documente, informaţii, conform competenţelor;

b) recoltare a produselor care pot constitui un risc pentru sănătatea publică;

c) a constata şi a sancţiona contravenţiile prevăzute de legislaţia din domeniul sănătăţii publice.

(2) În situaţii de risc pentru sănătatea publică, personalul împuternicit poate interzice punerea în consum, poate decide retragerea produselor, suspendarea temporară sau definitivă a activităţilor, retragerea sau anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare, a avizului sanitar, a notificărilor pentru activităţi şi produse şi poate dispune, conform legii, orice alte măsuri pe care situaţia le impune.

(3) Concluziile activităţilor de control, abaterile de la normele legale, recomandările şi termenele de remediere a deficienţelor, precum şi alte măsuri legale aplicate se consemnează în procese-verbale de constatare, rapoarte de inspecţie şi procese-verbale de constatare a contravenţiilor, dacă este cazul

(4) În exercitarea activităţii, personalul împuternicit asigură păstrarea confidenţialităţii datelor, cu excepţia situaţiilor care constituie un risc pentru sănătatea publică, caz în care comunicarea se va face prin reprezentantul legal

 CAP. 7

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 23

(1) În termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, ministerul sănătăţii va reglementa, conform procedurii legale, reorganizarea şi restructurarea direcţiilor actuale de sănătate publică , prin transferul unor atribuţiuni şi a personalul calificat în exercitarea atribuţiunilor transferate, într-o structură înfiinţată şi organizată la nivelul autorităţilor administraţiei publice teritoriale

(2) Transferul atribuţiunilor şi personalului angajat pe funcţii publice ale serviciului de control în sănătate publică din structura actuală ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, va permite, în cadrul procesului de descentralizare, întărirea capacităţii de protejare a cetăţenilor şi siguranţei sociale din teritoriul administrativ în responsabilitatea administraţiei publice teritoriale

(3)   În termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, ministerul sănătăţii va elabora sau reaviza, după caz, reglementările legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor  prevăzute în prezentul titlu.

Art. 24

Prevederile specifice ale prezentului titlu se aplică şi de către ministerele cu reţea sanitară proprie respectiv la nivelul tuturor ministerelor şi autorităţilor publice centrale si locale cu atribuţiuni în domeniul responsabilităţii şi activităţilor de asistenţă de sănătate publică

Art. 25

La data intrării în vigoare a prezentului titlu, orice dispoziţie contrară prevederilor prezentei legi şi reglementările aferente legii se abrogă.

 TITLUL II

PROGRAMELE NATIONALE DE SANATATE

 CAP.1

Dispoziţii generale

Art. 26

(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii şi strategiei asistenţei de sănătate publică de către Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică.

(2) Programele naţionale de sănătate se adresează domeniilor de intervenţie ale sănătăţii publice şi răspund priorităţilor naţionale identificate.

(3) Programele naţionale de sănătate reprezintă un ansamblu de acţiuni anuale sau multianuale, organizate în scopul evaluării, prevenirii, tratamentului şi controlului bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei

 CAP. 2

Finanţarea programelor naţionale de sănătate

Art. 27

(1) Finanţarea programelor naţionale de sănătate se realizeazăŞ

1. de la bugetul de stat
2. din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii
3. din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
4. de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, prin transferuri din bugetul Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
5. din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile
6. din veniturile proprii ale ministerelor şi structurilor de execuţie abilitate acestui scop
7. din donaţii şi sponsorizări
8. din alte surse, potrivit legii

(2)   Sumele alocate programelor naţionale de sănătate sunt aprobate prin legea bugetului de stat în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare

(3) Sumele alocate pentru programele naţionale de sănătate, respectiv pentru subprograme, sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli ale institutiilor prin care acestea se derulează, şi se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite.

(4) Sumele menţionate la alin. (1) vor fi publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii împreună cu bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia

(5) Ministerul Sănătăţii poate reţine la dispoziţia sa, din veniturile proprii, o cotă de rezervă calculată din totalul fondurilor aprobate pentru programele naţionale de sănătate, al cărei nivel şi mod de utilizare se stabilesc prin hotărâre de guvern

(6) Achiziţionarea medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor medicale şi altele asemenea, pentru pacienţii cuprinşi în cadrul programelor naţionale de sănătate nominalizate prin hotărâre de guvern, se realizeaza pe baza de contracte cost-volum si contracte cost-volum-rezultat, pe baza normelor metodologice la prezenta lege.

CAP 3

Atribuţii în realizarea programelor naţionale de sănătate

Art. 28

Programele naţionale de sănătate sunt elaborate, monitorizate şi evaluate în mod distinct sau în comun de Ministerul Sănătăţii şi CNAS

Art. 29

Ministerul Sănătăţii asigură coordonarea tuturor programelor naţionale de sănătate prin îndeplinirea următoarelor atribuţii:

a)  aprobă domeniile prioritare de acţiune şi strategia programelor naţionale de sănătate pe termen scurt, mediu şi lung;

b) propune obiectivele anuale sau multianuale ale programelor naţionale de sănătate şi ale subprogramelor de sănătate, structura programelor naţionale de sănătate şi a subprogramelor de sănătate, necesarul de resurse financiare pentru realizarea programelor naţionale de sănătate;

c) aprobă normele tehnice de implementare a programelor naţionale de sănătate, după caz, împreună cu CNAS;

d) Programele naţionale de sănătate se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii inclusiv programele preluate, respectiv transferate, de la Ministerul Sănătăţii la CNAS.

e) Hotărârea Guvernului privind aprobarea programelor naţionale de sănătate cuprinde obiectivele, structura acestora, nivelul, sursele şi modalităţile de finanţare precum şi orice alte condiţii şi termene necesare derularii programelor.

f) Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, prin ordinul preşedintelui CNAS sau, după caz, prin ordine comune.

Art. 30

CNAS asigură organizarea şi monitorizarea programelor naţionale de sănătate, aprobate prin hotărâre a Guvernului, având următoarele atribuţii:

a)  implementează şi derulează programe naţionale de sănătate specifice, conform strategiei aprobate de Ministerul Sănătăţii

b)  răspunde de asigurarea, urmărirea, evidenţierea şi controlul fondurilor alocate pentru derularea programelor naţionale de sănătate, precum şi de monitorizarea, controlul şi analiza indicatorilor fizici şi de eficienţă şi raportează Ministerului Sănătăţii modul de utilizare a sumelor transferate din bugetul Ministerului Sănătăţii

c)  transmite Ministerului Sanatatii, trimestrial, anual şi ori de câte ori este nevoie, analiza modului în care au fost derulate programele naţionale de sănătate.

Art. 31

(1) Programele naţionale de sănătate se pot derula prin

1. structurile de specialitate ale Institutului Naţional de Sănătate Publică şi/sau altor institutii nominalizate de catre Ministerul Sanatatii, fiind supuse controlului Ministerului Sănătăţii
2. instituţiile/unităţile/servicii desemnate pentru fiecare obiectiv al programelor,  coordonate pe plan local de către structurile de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică.
3. unităţi de specialitate, selectate pe baza criteriilor aprobate prin ordin ai ministrului sănătăţii, la propunerea CNAS pentru furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu CNAS si/sau cu asigurătorii de sănătate cu care CNAS are contracte
4. pe baza de contractare competitiva pentru alte instituţii publice şi private şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale.

(2)  În înţelesul prezentei legi, unităţile de specialitate sunt: unităţi medicale publice şi private, instituţii publice, furnizori de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale autorizaţi şi evaluaţi, aflaţi în relaţie contractuală cu asiguratorii de sănătate, precum şi alte instituţii  publice şi private şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale.

(3)  Structurile prevăzute la alin. (1) pot angaja personal pentru derularea programelor naţionale de sănătate ca acţiuni multianuale pe toată perioada de derulare a acestora.

(4)  Pentru realizarea atribuţiilor şi activităţilor prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate, unităţile de specialitate prevăzute la alin. (1) pot încheia contracte/convenţii civile cu medici, asistenţi medicali şi alte categorii de personal, după caz, precum şi cu persoane juridice, potrivit dispoziţiilor Codului civil şi în condiţiile stabilite prin Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate.

(5)  Contractele/convenţiile civile încheiate în condiţiile alin. (4) de către unităţile de specialitate stabilite la alin. (2) prevăd acţiuni multianuale, sunt de natură civilă şi se încheie pentru toată perioada de derulare a programelor naţionale de sănătate.

(6)  Sumele necesare pentru derularea contractelor prevăzute la alin. (4) sunt cuprinse în fondurile alocate programelor naţionale de sănătate.

Art. 32

(1) Unităţile medicale cu paturi din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale pot derula programe naţionale de sănătate finanţate din următoarele surse:

a) bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate

b) bugetul Ministerului Sănătăţii, din sumele alocate de la bugetul de stat şi din veniturile proprii direcţiilor de sănătate publică, în baza contractelor încheiate cu acestea, în condiţiile stabilite prin Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate.

(2) Unităţile medicale din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie pot derula programe naţionale de sănătate finanţate din sursele prevăzute la alin. (1) lit. a). Programele naţionale de sănătate finanţate din sursele prevăzute la alin. (1) lit. b) pot fi derulate cu condiţia îndeplinirii criteriilor de selecţie, aprobate prin normele tehnice de implementare ale prezentei legi.

.CAP IV

Dispoziţii finale

Art. 33

Unităţile care derulează programe naţionale de sănătate, respectiv subprograme, au obligaţia utilizării fondurilor în limita bugetului alocat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi obligaţia gestionării eficiente a mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidenţei contabile a cheltuielilor pentru fiecare subprogram şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât şi în execuţie.

Art. 34

Ministerul Sănătăţii, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, asigură fondurile pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate, respectiv a subprogramelor, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, care vor solicita finanţarea în funcţie de realizarea indicatorilor.

 TITLUL III

ASISTENŢA MEDICALĂ PRIMARĂ

CAP. I

Dispoziţii generale

Art. 35

Domeniul asistenţei medicale primare asigură serviciile medicale specifice de prim contact populaţiei deservite.

Art. 36

(1) În cuprinsul prezentei legi următorii termeni sunt definiţi astfel:

a) medicina de familie – specialitate de sine stătătoare care asigură servicii medicale de prim-contact, indiferent de natura problemei de sănătate, în contextul unei relaţii continue cu pacienţii, în prezenţa bolii sau în absenţa acesteia, acordate de medicul de familie;

b)  medicul de familie – este medicul care urmează un program de formare prin rezidenţiat şi devine specialist în medicina de familie;

c)  cabinetul de medicină de familie – este unitatea sanitară de interes public specializată în furnizarea de servicii medicale în asistenţa medicală primară, organizat şi acreditat conform legislaţiei în vigoare;

d)  praxisul de medicină de familie – reuneşte patrimoniul de afectaţiune profesională, infrastructura cabinetului, aflată în proprietatea sau în folosinţa medicului, şi clientela;

e)  grup de practică – asocierea a doi sau mai mulţi medici de familie titulari de cabinete de medicină de familie, în vederea furnizării de servicii medicale şi/sau a utilizării în comun a unor resurse;

f)  servicii de asistenţă medicală primară sunt:

- servicii medicale furnizate de cabinetul medicului de familie unei populaţii desemnate, cu responsabilitatea asigurării continuităţii actului medical, indiferent de absenţa sau prezenţa bolii, şi integrarea aspectelor fizice, psihologice şi sociale ale stării de sănătate în limitele competenţei personalului medical, cu accent principal pe prevenţie şi promovarea sănătăţii, îngrijirea afecţiunilor acute şi cronice, îngrijiri la domiciliu şi activităţi de îngrijiri medicale la nivelul comunităţii deservite; serviciile sunt oferite preponderent de cabinetul de medicină de familie precum şi de alte structuri cu personal medical autorizat în acest sens în condiţiile legii.

– servicii de asistenta medicala comunitară furnizate de asistenta medicală comunitară, mediatorul sanitar destinate cu precădere grupurilor vulnerabile şi centrate pe prevenţie, educaţie şi informare, precum şi servicii oferite de alte profesii în raport cu necesităţile comunităţii

g) echipa de asistenţă medicală primară multidisciplinară – include cabinetul medicului de familie precum şi asistentul medical comunitar, mediatorul sanitar, moaşă, asistent social, fizioterapeut, alte profesiuni cu atributii in domeniul asistentei medicale primare şi comunitare precum şi personal administrativ.

(2) Aplicarea prevederilor prezentei legi se face în baza următoarelor principii:

a) principiul competenţei profesionale – conform căruia furnizarea serviciilor de asistenta medicala primara se face in baza competentelor profesionale dobandite

b) principiul echilibrului şi al concurenţei – conform căruia, înfiinţarea unui cabinet medical de medicină de familie se va face avându-se în vedere asigurarea serviciilor medicale în primul rând pentru populaţia lipsită de astfel de servicii, pe baza principiilor concurenţei loiale in cadrul reglementarilor in vigoare;

c) principiul stabilităţii şi continuităţii serviciilor medicale – conform căruia trebuie asigurata populatiei asistenta medicala neintrerupta, pe baza integrarii serviciilor oferite intre toate nivelurile de asistenta medicală şi socio-medicala.

d) principiul raspunderii personale – conform căruia, medicul de familie, indiferent de calitatea sa de titular sau angajat al cabinetului medical, este independent din punct de vedere al actului profesional, are drept de decizie şi poartă întreaga răspundere a actelor sale.

Art. 37

(1) Medicul de familie este un specialist care a dobândit specialitate corespunzătoare şi care îşi desfăşoară activitatea :

a) pe baza unei liste de pacienţi;

b) ca specialist, fără o listă de pacienţi.

(2) Medicul de familie acordă îngrijiri persoanelor în contextul familiei şi, respectiv, familiilor în cadrul comunităţii, fără discriminare;

(3) Caracteristicile asistenţei acordate de medicul de familie sunt următoarele:

a) constituie punctul de prim-contact în cadrul sistemului de sănătate, oferind acces nediscriminatoriu pacienţilor şi ocupându-se de problemele de sănătate ale acestora;

b) foloseşte eficient resursele sistemului de sănătate, coordonând asistenţa medicală acordată pacienţilor;

c) colaborează cu ceilalţi furnizori de servicii de sanatate si sociale şi asigură continuitatea ingrijirilor acordate pacientilor;

d) promovează sănătatea şi starea de bine a pacienţilor prin intervenţii adecvate şi eficiente;

e) urmăreşte rezolvarea problemelor de sănătate ale comunităţii, colaborand in acest sens cu autoritatile locale din zona in care i-si desfasoara activitatea.

(4) Medicul de familie trebuie sa urmeze acele stagii de formare care sa-l faca competent din punct de vedere profesional să furnizeze îngrijirile cuprinzătoare de care are nevoie o persoană.

(5) Educatia medicala specialitate ca si cea continua a medicilor de familie este reglementata de prevederi legale specifice, emise de catre Ministerul Sanatatii si de Colegiul Medicilor din Romania.

Cap. II

Coordonarea şi derularea activităţii de asistenta medicala primara

Art. 38

(1) Cabinetul de medicină de familie furnizează servicii de asistenţă medicală primară aşa cum sunt reglementate prin ordin al ministrului sănătăţii către pacienţii:

a)  asiguraţi, înscrişi pe lista proprie sau a altor cabinete;

b)  neasiguraţi.

(2) Cabinetul de medicină de familie poate desfăşura următoarele activităţi:

a) intervenţii de primă necesitate în urgenţele medico-chirurgicale;

b) activităţi de medicină preventivă;

c) activităţi medicale curative;

d) activităţi de îngrijire la domiciliu;

e) activităţi de îngrijiri paliative;

f)  activităţi medico-sociale;

g)  alte activităţi medicale, în conformitate cu atestatele de studii complementare;

h)  activităţi de învăţământ si de cercetare ştiinţifică, în cabinetele medicilor acreditati pentru acest scop;

i)  activităţi de suport.

(3) Coordonarea echipei medicale primare multidisciplinare se face de către direcţiile de sănătate publică şi autorităţile Administrativ teritoriale conform metodologiei elaborate de ministerul sănătăţii.

Art. 39

Forma juridică de organizare a cabinetului de medicină de familie

(1) Medicii de familie pot profesa independent, asociaţi, grupaţi sau/şi sub forma unor societăţi de asistenţă medicală.

(2) Societăţile care furnizează servicii de asistenţă medicală primară pot fuziona numai cu alţi furnizori de servicii medicale.

(3) Societăţile care furnizează servicii de asistenţă medicală primară nu pot fi parteneri sau actionari ai companiilor furnizoare de medicamente sau de echipamente medicale.

(4) Companiile furnizoare de medicamente sau de echipamente medicale nu pot înfiinţa sau administra societăţi care să furnizeze servicii de asistenţă medicală primară.

(5) Partenerii şi acţionarii/deţinătorii de părţi sociale în cadrul societăţilor furnizoare de asistenţă medicală primară pot fi următorii: 1) medici de familie care furnizează servicii în cadrul societăţii; 2) administraţia locală, în al cărui teritoriu administrativ se află societatea care furnizează asistenţă medicală primară; 3)un asigurator de sănătate; 4) un alt furnizor de servicii medicale

(6) Preluarea activităţii unui praxis existent de către un alt medic de familie, în condiţiile încetării activităţii medicului titular, se face prin transmiterea patrimoniului de afectaţiune profesională deţinut către medicul sau organizatia care preia praxisul. Noul deţinător va aduce la cunoştinţă autorităţilor de sănătate publică teritoriale, asiguratorilor de sănătate, respectiv pacienţilor, preluarea praxisului. Criteriile şi metodologia de preluare se stabilesc prin norme aprobate prin ordin ai ministrului sănătăţii.

(7) Coordonarea activităţii cabinetelor medicale se exercită de către medicul titular sau reprezentantul legal al cabinetului.

(8) Cabinetele medicale de medicină de familie pot avea şi puncte de lucru secundare.

(9) Punctele de lucru secundare se pot înfiinţa numai în localităţile din mediul rural.

(10) Punctele de lucru secundare se pot înfiinţa în localitatea în care îşi are sediul cabinetul medical sau într-o localitate limitrofă dacă nu funcţioneaza un cabinet medical, sau daca acesta nu acopera nevoile de asistenta primara în localitatea respectivă, cu avizul autoritatilor locale.

(11)  Punctele de lucru secundare sunt administrate de medicul titular, de medicii asociaţi sau grupaţi, desemnaţi de reprezentantul legal sau de medici de medicină generală care nu au încă drept de a fi titulari de cabinet.

Art. 40

(1) Derularea activităţii în asistenţa medicală primară se realizează, de regula, cu o echipă de asistenţă medicală multidisciplinară.

(2) Echipele astfel constituite pot deservi colectivităţi mai mari, în funcţie de specificul zonei.

(3) Mai multe echipe se pot asocia în reţele de asistenţă primară prin care se poate asigura continuitatea în acordarea îngrijirilor medicale şi în afara orelor de program, in conformitate cu prevederile contractului cadru şi a altor prevederi legale în vigoare

(4) Retelele de asistenta primara vor avea acces cu prioritate la finantarea din fondurile publice cu aceasta destinatie

(5) Asigurarea neintrerupta a asistenţei medicale se realizează si prin centrele de permanenţă.

(6) Modul de asigurare a continuităţii asistenţei medicale primare la cabinetul medicului de familie este reglementat prin contractul cadru.

(7) Cabinetele medicale de medicină de familie cu echipe de asistenţă medicală multidisciplinară pot prelua atribuţii de asistenţă medicală de la ambulatoriile de specialitate şi de la spitale pentru care pot incheia contracte suplimentare cu asiguratorii de sănătate sau cu respectivii furnizori de servicii, in conformitate cu prevederile contractului cadru.

Art. 41

(1) Serviciile de medicină de familie furnizate de cabinetele medicale sunt centrate pe nevoile populaţiei din comunităţile deservite.

(2) Autorităţile locale pot susţine activitatea furnizorilor de servicii de asistenţă medicală primară la nivelul comunităţilor locale din punct de vedere financiar, material şi administrativ.

(3) Autoritatile administraţiei publice locale pot sprijiniri furnizorii de servicii de medicină de familie privind dotarea cu aparatură medicală si materiale, în scopul creşterii gamei de servicii oferite populaţiei deservite.

(4) Participarea materială a autorităţilor administraţiei publice locale constă si în punerea la dispoziţia cabinetelor demedicină de familie a spaţiilor cu destinaţie de cabinete medicale corespunzătoare normelor în vigoare.

(5) Acolo unde necesarul de servicii de asistenta primara nu este acoperit, total sau partial, autoritatile locale pot infiinta cabinete medicale si contracta servicii de asistenta medicală primara pentru populatia de a caror stare de sanatate raspund.

Art. 42

(1) Evidenţa activităţii medicale derulată la nivelul asistenţei medicale primare se ţine în format electronic, conform strategiei informationale medicale a Ministerului Sanatatii si a prevederilor contractului cadru, precum si a celorlalte acte normative din domeniu.

(2) Aplicaţiile informatice trebuie sa permita integrarea verticală cu asistenţa ambulatorie de specialitate şi cea spitalicească în vederea facilitării continuităţii ingrijirilor medicale.

(3) Colectarea şi transmiterea de date referitoare la supravegherea epidemiologică pentru bolile transmisibile si bolile cronice, precum si datele referitoare la utilizarea serviciilor medicale se realizeaza in conformitate cu strategia Ministerului Sanatatii in domeniul informatiilor medicale si in conformitate cu prevederile Contractului Cadru.

(4) Calitatea serviciilor medicale furnizate de cabinetele medicale de medicină de familie se bazează pe aplicarea recomandărilor din ghidurile de practică medicală pentru medicii de familie si pe baza reglementarilor in vigoare referitoare la calitatea serviciilor medicale.

(5) Dezvoltarea si implementarea ghidurilor se face prin intermediul organizaţiilor profesionale specifice în colaborare cu ANCIS si cu aprobarea Ministerul Sanatatii.

(6)  Evaluarea calitatii serviciilor medicale furnizate pe baza contractuala se va face de catre finantator, in conformitate cu prevederile legale in vigoare

CAP. III

Finanţarea activităţii furnizorilor din medicina primară

Art. 43

(1) În sistemul de asigurări sociale de sănătate finanţarea serviciilor de medicină de familie se realizează pe bază de contract între cabinetele de medicină de familie şi asiguratorii de sănătate conform contractului cadru.

(2) Prevederile din contractul cadru privind serviciile medicale de medicină de familie se stabilesc de către CNAS si Ministerul Sanatatii pentru îndeplinirea obiectivelor de sănătate şi vizează:

a) volumul de servicii contractate;

b) nivelul finantarii

c) modalitati de asigurare a continuitatii ingrijirii asiguratilor

d) mecanisme de colaborare cu celelalte unitati de asistenta medicala aflate in contract cu asiguratorul

e) alte elemente, dupa caz.

(3) Finanţarea asistenţei medicale comunitare se face de la bugetul de stat şi bugetele locale conform metodologiei elaborate de ministerul sanatatii şi aprobate prin hotarire de Guvern.

Art. 44

(1) Plata furnizorilor de servicii medicale de medicină de familie finantati din fonduri publice se face in conformitate cu prevederile contractului cadru aprobat prin hotarare de Guvern si pe baza contractului de furnizare de servicii incheiat cu asiguratorii de sanatate.

(2) Cabinetul de medicină de familie poate realiza venituri si din:

a) contracte încheiate cu directiile de sanatete publica

b) contracte încheiate cu asiguratorii de sănătate;

c) contracte încheiate cu autorităţiale adminstratiei publice locale

d) contracte încheiate cu terţi, pentru servicii aferente unor competenţe suplimentare;

e) plata directă de la consumatori, pentru serviciile necontractate cu terţi plătitori;

f) coplata aferentă unor activităţi medicale;

g) contracte de cercetare si pentru activitate didactică;

h) donaţii, sponsorizări;

i) alte surse, conform dispoziţiilor legale,

(3) Sistemul de plată pentru serviciile de asistenta medicala primara poate cuprinde una sau mai multe din urmatoarele forme de plata:

a) tarif pe persoana asigurată;

b) tarif pe serviciu medical;

c) tarif pe caz rezolvat;

d) tarif pe episod de boala

e) preţ de decontare;

f) buget global

g) preţ de referinţă

h) plata prin capitatie activa

i) plata prin capitatie pasiva

j) sumă de închiriere

k) bonusuri

l)  salariu

m)   n) alte forme prevazute de reglementarile in vigoare

Art. 45

Obligaţiile personalului furnizorilor de servicii de asistenta medicala primarase reglementează prin acte normative, după cum urmează:

a) obligaţiile de etică şi deontologie profesională – prin legile şi codurile de deontologie profesională care guvernează exercitarea profesiilor reglementate;

b) obligaţiile privind sănătatea publică – conform reglementărilor legale în vigoare şi dispoziţiilor autorităţilor de sănătate publică;

c) obligaţiile faţă de sistemul asigurărilor sociale de sănătate – prin contractul-cadru, normele de aplicare şi contractele cu asiguratorii de sanatate;

d) obligaţiile privind relaţiile de muncă – prin contractul de muncă la nivel de ramură sanitară şi contractele individuale/colective de muncă ale angajaţilor, precum şi prin alte prevederi legale speciale;

e) obligaţiile faţă de pacienţi – prin îndeplinirea prevederilor specifice din actele normative prevăzute la lit. a) şi c), precum şi din legislaţia privind drepturile pacientului;

f) obligaţiile privind managementul evidenţei medicale primare şi a informaţiei medicale gestionate – prin reglementările legale în vigoare;

g) obligaţiile privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală – prin reglementările legale în vigoare;

h) obligaţia de educaţie/formare continuă şi de dezvoltare profesională a resurselor umane din asistenţa medicală primară – prin reglementările legale în vigoare.

 TITLUL IV

Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat

Dispoziţii generale

Art. 46

In sistemul naţional de servicii medicale de urgenţă şi de prim ajutor calificat, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:

a) Sistemul naţional de servicii medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat – ansamblul de structuri, forţe, mecanisme şi relaţii, organizate după aceleaşi principii şi reguli, care utilizează proceduri integrate de management specializat şi/sau calificat;

b) Asistenţă integrată de urgenţă – asistenţa asigurată de instituţiile medicale acreditate de catre Ministerului Sănătăţii pentru participarea la sistemul national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat, institutii ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi/sau din structura autorităţilor publice locale, precum şi de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale prin Direcţia pentru apel unic de urgenţă 1-1-2. Ea include ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic, tehnic şi medical, destinate în principal salvării şi păstrării vieţii

c) asistenţă medicală de urgenţă – ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic şi medical furnizate în situaţiile în care amânarea acestora sau lipsa furnizarii lor pot cauza moartea sau deteriorarea permanentă a stării de sănătate a persoanei care necesită îngrijire;

d) primul ajutor de bază – efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţă unor persoane care au suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de către persoane fără pregătire medicală, fără utilizarea unor echipamente specifice acestui scop.

e) primul ajutor calificat – efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţă unor persoane care au suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de către personal paramedical care a urmat cursuri speciale de formare şi care are în dotare echipamentele specifice acestui scop, funcţionând sub formă de echipe de prim ajutor într-un cadru instituţionalizat;

f) urgenţă medicală – accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care necesită acordarea primului ajutor calificat şi/sau a asistenţei medicale de urgenţă, la unul sau mai multe niveluri de competenţă, după caz. Ea poate fi urgenţă cu pericol vital, unde este necesară/sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenţie în faza prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital local, judeţean ori regional, sau urgenţă fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitaliceşti, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital.

Art. 47

(1) Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească este asigurată de servicii de ambulanţă acreditate de ministerul sanatatii , precum şi de echipajele integrate ale Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD), aflate în structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, a autorităţilor publice locale şi a spitalelor acreditate in acest sens de ministerul sanatatii.

(2) Asistenta medicala de urgenta spitaliceasca din cadrul sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat este asigurata in unitati si compartimente de primiri urgente din structura spitalelor. Ministerul sanatatii stabileste si acrediteaza periodic UPU si CPU incluse in structura sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat.

Art. 48

Finantarea structurilor si serviciilor medicale din cadrul sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat se face de la bugetul de stat.

Art. 49

Legea Sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat urmeaza a fi pregatita de catre Ministerul Sanatatii si Ministerul Administratiei si Internelor. Organizarea si functionarea a asistentei medicale de urgenta se reglementeaza prin hotarare de guvern, la propunerea Ministerului Sanatatii.

 TITLUL V

SPITALELE

CAP. 1

Dispoziţii generale

Art. 50

(1) Spitalul este unitatea medicala cu paturi, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale.

(2) Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare şi/sau paleative, precum si alte tipuri de servicii de sanatate

Art. 51

(1)   Organizarea si functionarea spitalelor sunt reglementate şi supuse controlului Ministerului Sănătăţii, iar în spitalele din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea de sanatate proprie, controlul este efectuat şi de structurile specializate ale acestora.

(2)   Spitalul poate furniza servicii medicale numai dacă funcţionează în condiţiile autorizaţiei sanitare de funcţionare, în caz contrar, activitatea spitalelor se suspendă, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

(3)   Spitalele au ca obiect de activitate furnizarea de servicii medicale spitaliceşti si de sanatate in general; spitalele pot organiza inclusiv servicii de asistenta medicala primara asigurand integrarea verticala a serviciilor de sanatate in vederea asigurarii continuitatii in ingrijirea pacientilor.

Art. 52

(1) În spital se pot desfăşura şi activităţi de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală, în conformitate cu clasificarea în funcţie de competenţe stabilită prin ordin al ministrului sănătăţii.

(2) Colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, se desfăşoară pe bază de contract, încheiat conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei şi cercetării.

(3) Cercetarea ştiinţifică medicală, inclusiv studiile clinice se efectuează exclusiv pe bază de contract de cercetare, încheiat între spital şi finanţatorul cercetării.

(4) Spitalele au obligaţia să asigure activitatea de educaţie medicală continua pentru medici, asistenţi medicali şi alt personal. Costurile acestor activităţi sunt suportate de personalul beneficiar. Spitalul poate suporta astfel de costuri, în condiţiile alocărilor bugetare.

(5) Promovarea produselor medico-farmaceutice in spital se face conform metodologiei stabilite prin ordin de ministru.

Art. 53

(1) Spitalul asigură condiţii de investigaţii medicale si tratament conform nivelului de competenta stabilit pe baza criteriilor aprobate de Ministerul Sanatatii

(2) Spitalul asigură condiţii de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

(3) Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, precum şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienţilor.

Art. 54

(1) Ministerul Sănătăţii reglementează şi aplică măsuri de creştere a eficienţei şi calităţii serviciilor medicale şi de asigurare a accesului echitabil al populaţiei la serviciile medicale.

Art. 55             

Pentru asigurarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, Ministerul Sănătăţii propune, o dată la 3 ani, Planul naţional de paturi din sistemul de asigurari sociale de sanatatecare se aprobă prin hotărâre a Guvernului

(1) Toate spitalele au obligaţia de a acorda primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătăţii persoanei este critică sau ii pune viata in pericol

(2) Spitalul va fi în permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de (război), dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză şi este obligat să participe cu toate resursele la înlăturarea efectelor acestora.

(3) Cheltuielile efectuate de unităţile spitaliceşti, în cazurile prevăzute la alin. (2), se rambursează de la bugetul de stat, prin bugetele ministerelor, ale instituţiilor în reţeaua cărora funcţionează, precum şi prin bugetul unităţii administrativ-teritoriale, după caz, prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 30 de zile de la data încetării cauzei care le-a generat.

CAP. 2

Organizarea şi funcţionarea spitalelor

Art. 56

(1) Spitalele pot fi organizate ca instituţii publice, asociatii, fundaţii sau societăţi comerciale.

(2) Proprietarul spitalului poate decide schimbarea statutului organizatoric al spitalului intr-una din cele patru forme de la alin. 1, cu avizul Ministerului Sanatatii

(3) Spitalele de interes strategic pot să fie organizate numai ca instituţii publice sau fundaţii de utilitate publica, lista spitalelor de interes strategic se aprobă prin hotărâre a Guvernului la propunerea Ministerului Sanatatii

(4) Spitalele organizate ca fundaţii si asociatii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare, sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

(5)  Spitalele pot fi organizate si ca societăţi comerciale, în conformitate cu prevederile Legii 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(6) Indiferent de forma de organizare a spitalelor, acestea trebuie să respecte integral reglementările referitoare la acordarea de servicii medicale, precum şi pe cele referitoare la clasificarea, autorizarea şi acreditarea spitalelor.

(7) Modalităţile de înfiinţare, organizare şi conducere a spitalelor se stabilesc prin Normele metodologice la prezenta lege, aprobate prin hotarare de guvern.

(8) În funcţie de competenţe, spitalele sunt clasificate pe categorii. Criteriile în funcţie de care se face clasificarea se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.

(9) Pentru asigurarea continuitatii si complementaritatii serviciilor medicale spitalele trebuie sa incheie acorduri care sa asigure finalizarea cazului in conformitate cu reglementarile in vigoare.

(10) Spitalele se pot organiza in retele de asistenta medicala asa cum sunt acestea definite prin normele de aplicare ale prezentei legi.

Art. 57

(1) Autorizaţia sanitară de funcţionare se emite în condiţiile stabilite prin normele aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi dă dreptul spitalului să funcţioneze. După obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, spitalul intră, la cerere, în procedura de acreditare. Procedura de acreditare nu se poate extinde pe o perioadă mai mare de 5 ani. Neobţinerea acreditării în termen de 5 ani de la intrarea in vigoare a prezentului Titlu conduce la rezilierea contractului din sistemul asigurarilor sociale de sanatate si  al spitalului în cauză.

(2) Acreditarea garantează faptul că spitalele funcţionează la standardele stabilite potrivit normelor legale, privind acordarea serviciilor medicale, certificând calitatea serviciilor medicale în conformitate cu clasificarea spitalelor, pe categorii de acreditare.

(3)Acreditarea se acordă de către Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate (ANCIS), care are în structura sa Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor.

(4) ANCIS este instituţie independentă, cu personalitate juridică.

(5) ANCIS este finanţată din venituri proprii şi fonduri de la bugetul de stat.

(6) Pentru obţinerea acreditării se percepe o taxă de acreditare, al cărei nivel se aprobă prin ordin al ANCIS, la propunerea ministrului sănătăţii publice.

(7) Veniturile încasate din activitatea de acreditare sunt venituri proprii ale ANCIS, care urmează a fi utilizate pentru organizarea şi funcţionarea ANCIS, în condiţiile legii.

(8) Procedurile, standardele şi metodologia de acreditare se elaborează de către ANCIS şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

(9) Lista cu unităţile spitaliceşti acreditate şi categoria acreditării se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 58

(1) Acreditarea este valabilă 5 ani. Înainte de expirarea termenului, spitalul solicită evaluarea în vederea reacreditării.

(2) Reevaluarea unui spital se poate face şi la solicitarea Ministerului Sănătăţii, a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sau, după caz, a ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum si a asiguratorului de sanatate. Taxele legate de reevaluare sunt suportate de solicitant.

(3) Dacă în urma evaluării se constată că nu mai sunt îndeplinite standardele de acreditare, ANCIS acordă un termen pentru conformare sau retrage acreditarea pentru categoria solicitată.

CAP. 3

Finanţarea spitalelor

Art. 59

(1) Spitalele organizate ca instituţii publice sunt finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii.

(2) Spitalele organizate ca fundaţii si asociatii funcţionează în condiţiile prevăzute de OG 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea lor fiind non-profit.

(3) Spitalele organizate ca societăţi comerciale funcţionează în condiţiile prevăzute de Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Indiferent de forma de organizare, spitalele pot să încheie contracte de furnizare de servicii medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, cu condiţia respectării Planului naţional de paturi, elaborate de către Ministerul Sănătăţii, precum şi a condiţiilor de contractare stabilite prin Contractul Cadru.

(5) In vederea derulării programelor naţionale de sănătate şi desfăşurării unor activităţi specifice, spitalele pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale cu asiguratorii de sănătate, precum şi cu direcţiile de sănătate publică în conformitate cu structura organizatorică a acestora.

(6) Indiferent de forma de organizare spitalele care ofera servicii finantate din fondul de asigurari sociale de sanatate grila de salarizare a personalului medical stabilita de reglementarile in vigoare reprezinta nivelul minim de salarizare.

Art. 60

Spitalele de interes strategic pot primi, în completare, pentru activitati specifice finantare de la bugetul de stat, care vor fi utilizate numai pentru destinaţiile pentru care au fost alocate, în condiţiile legii.

Art. 61

Bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalelor, execuţia bugetară şi raportul anual de activitate se publică pe site-ul unităţii medicale sau al autorităţii ierarhice direct superioare.

Art. 62

Controlul asupra activităţii financiare a spitalului public se face, în condiţiile legii, de Curtea de Conturi, Ministerul Sănătăţii, de ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie sau de alte institutii abilitate prin lege.

Art. 63

Decontarea contravalorii serviciilor medicale contractate in sistemul de asigurari de sanatate se face conform contractului de furnizare de servicii medicale, pe bază de documente justificative, în funcţie de realizarea acestora, cu respectarea prevederilor privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate.

Art. 64

(1) Normativele de personal prevazute in reglementarile in vigoare reprezinta baza minima de incadrare pentru furnizarea serviciilor medicale indiferent de forma de organizare a spitalelor.

(2) În situaţia în care spitalul organizat ca instituţie publică nu are personal propriu angajat suficient, pentru acordarea asistenţei medicale corespunzătoare structurii organizatorice aprobate în condiţiile legii, poate încheia contracte de prestări servicii pentru asigurarea acestora.

CAP. 4

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 65

(1) Spitalul, indiferent de forma de organizare, are obligaţia să înregistreze, să stocheze, să prelucreze şi să transmită informaţiile legate de activitatea sa, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

(2) Raportările se fac către Ministerul Sănătăţii, serviciile publice deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii, ANCIS şi, după caz, către ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, pentru constituirea bazei de date, la nivel naţional, în vederea fundamentării deciziilor de politică de sanatate, precum şi pentru raportarea datelor către organismele internaţionale.

(3) Spitalele au obligatia sa raporteze catre CNAS si asiguratori toate datele mentionate in contracte, conform metodologiei aprobate de CNAS

(4) Documentaţia primară, ca sursă a acestor date, se păstrează, securizată şi asigurată sub formă de document scris şi electronic, constituind arhiva spitalului, conform reglementărilor legale în vigoare.

(5) Informaţiile prevăzute la alin. (1), care constituie secrete de stat şi de serviciu, vor fi accesate şi gestionate conform standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate.

Art. 66

(1) Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unităţi administrativ-teritoriale, aflate în administrarea unor spitale publice, care se reorganizează şi devin disponibile, precum şi aparatura medicală pot fi, în condiţiile legii, închiriate sau concesionate, după caz, unor persoane fizice ori juridice, în scopul organizării şi funcţionării unor furnizori de servicii medicalesau pentru alte forme de asistenţă medicală ori socială, în condiţiile legii.

(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) spaţiile destinate desfăşurării activităţii de învăţământ superior medical şi farmaceutic uman.

(3) Sumele obţinute în condiţiile legii din închirierea bunurilor constituie venituri proprii ale spitalului şi se utilizează pentru cheltuieli curente şi de capital, în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

TITLUL VI

MEDICAMENTUL şi Asistenta farmaceutica a populatiei

Cap. 1

Medicamentul

Art. 67

Prin medicament se intelege orice substanţă sau combinaţie de substanţe prezentată ca având proprietăţi pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om; sau orice substanţă sau combinaţie de substanţe care poate fi folosită sau administrată la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcţiilor fiziologice prin exercitarea unei acţiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical.

Art. 68

Nici un medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către Agenţia Naţională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale, în conformitate cu prevederile legale, sau fără o autorizaţie eliberată de Agenţia Europeană a Medicamentelor prin procedura centralizată

Art. 69

Exceptiile de la Art. 81 pot aparea in urmatoarele situatii:

(1) Pentru rezolvarea unor nevoi speciale se pot exclude de la aplicarea prevederilor prezentului titlu medicamentele furnizate pentru a răspunde comenzilor nesolicitate, dar făcute cu bună-credinţă, conform specificaţiilor unei persoane calificate autorizate, şi destinate pacienţilor aflaţi sub responsabilitatea sa directă. Condiţiile de excludere se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.

(2) Ministerul Sănătăţii autorizează temporar distribuţia unui medicament neautorizat în situaţia unei suspiciuni de epidemie sau în cazul unei epidemii confirmate cu agenţi patogeni, toxine, precum şi în cazul unei suspiciuni de răspândire ori răspândire confirmată de agenţi chimici sau radiaţii nucleare care ar putea pune în pericol sănătatea populaţiei ori în alte cazuri de necesitate neacoperite de medicamentele autorizate.

Art. 70

La eliberarea autorizaţiilor de punere pe piaţă, Agenţia Naţională a Medicamentului specifică clasificarea medicamentelor în:

- medicamente care se eliberează cu prescripţie medicală;

- medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală.

Art. 71

Agenţia Naţională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale elaborează anual Nomenclatorul cuprinzând medicamentele autorizate de punere pe piaţă în România, precizând pentru fiecare medicament clasificarea pentru eliberare.

Art. 72

Ministerul Sănătăţii stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicala OTC.

Art. 73

Cu respectarea prevederilorArt. 163, Agenţia Naţională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale ia toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că numai medicamentele pentru care a fost acordată o autorizaţie de punere pe piaţă conform prevederilor prezentului titlu sunt distribuite pe teritoriul României.

Art. 74

Distribuţia angro şi depozitarea medicamentelor, precum şi distribuţia en detail se efectuează numai pentru medicamente care au autorizaţii de punere pe piaţa si numai de catre posesorii unei autorizatii pentru desfasurarea activitatii de distribuitor angro sau distribuitor en detail.

Art. 75

Agenţia Naţională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că distribuţia angro si en detail de medicamente se face de către posesorii unei autorizaţii pentru desfăşurarea activităţii de distribuitor angro sau en detail.

Art. 76

Agenţia Naţională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele autorizate să furnizeze medicamente către populaţie pot furniza informaţiile necesare pentru trasabilitatea căii de distribuţie a fiecărui medicament.

Art. 77

Fabricatia medicamentelor pe teritoriul Romaniei se efectueaza numai de catre detinatorii unei autorizatii de fabricatie emisa de Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale; aceasta autorizatie este necesara chiar daca medicamentele fabricate sunt destinate exclusiv exportului.

Art. 78

Autorizaţie de fabricatie conformArt. 172 nu este necesară pentru preparare, divizare, schimbare a formei de ambalare sau prezentare atunci când aceste procese sunt efectuate în scopul livrării cu amănuntul, de către farmaciştii din farmacii sau de persoane legal autorizate în România să efectueze astfel de procese.

Art. 79

Etichetarea ambalajelor primare si secundare precum si prospectul insotitor al medicamentelor se face conform criteriilor stabilite de lege.

Art. 80

Agenţia Naţională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale interzice publicitatea pentru un medicament care nu are autorizaţie de punere pe piaţă valabilă în România. Publicitatea pentru un medicament trebuie să încurajeze utilizarea raţională a medicamentului, prin prezentarea lui obiectivă şi fără a-i exagera proprietăţile;nu trebuie să fie înşelătoare.

Art. 81

Publicitatea pentru medicament destinată publicului larg se face in conditiile legii. Este interzisă pe teritoriul României publicitatea destinată publicului larg pentru medicamentele prescrise şi eliberate în sistemul asigurărilor de sănătate

Cap. 2

Asistenta farmaceutica a populatiei

Art. 82

Asistenta farmaceutica a populatiei urmareste asigurarea accesului populatiei la medicamente sigure, eficiente si de buna calitate. Pe linga medicamente, asistenţa farmaceutică asigura accesul potrivit legii si la alte produse stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, cum ar fi: cosmetice, produse parafarmaceutice, dispozitive şi aparatură medicală de uz individual şi consumabile pentru acestea, suplimente alimentare şi alimente cu destinaţie specială, plante anodine şi produse pe bază de plante anodine, produse de puericultură,Articole destinate întreţinerii igienei personale, echipamente, materiale sau produse destinate protecţiei ori îmbunătăţirii sănătăţii, produse pentru protecţia împotriva bolilor cu transmitere sexuală sau cu acţiune contraceptivă, produse homeopate, produse destinate aromaterapiei, alte produse destinate utilizării în unele stări patologice

Art. 83

Asistenţa farmaceutică a populaţiei se asigură, în condiţiile prezentei legi, prin intermediul următoarelor unităţi farmaceutice: farmacie comunitară, care poate deschide puncte de lucru, denumite oficine, farmacie cu circuit închis şi drogherie.”

Art. 84

Farmacia comunitară, farmacia cu circuit inchis si drogheria funcţionează pe baza autorizaţiei de funcţionare emise de Ministerul Sănătăţii, în condiţiile legii

Art. 85

Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea, precum şi preschimbarea autorizaţiilor de funcţionare ale farmaciilor comunitare a farmaciilor cu circuit inchis precum şi ale drogheriilor se stabilesc prin norme de aplicare a prezentei legi, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii

Art. 86

Distribuţia cu amănuntul a medicamentelor se face numai prin farmacii comunitare, oficine locale de distribuţie şi drogherii.

Art. 87

Eliberarea medicamentelor in farmacii comunitare, oficine locale si drogherii se face numai cu amănuntul, cu excepţia medicamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit închis şi a produselor destinate truselor de urgenţă, impuse prin lege

Art. 88

Modul de distribuire, stocare si eliberare de medicamente de catre farmaciile comunitare, oficine, farmacii cu circuit inchis si drogherii, se face in conditiile legii si prin norme stabilite de ministerul sanatatii.

Cap. 3

Supravegherea

Art. 89

Pentru a se asigura adoptarea deciziilor de reglementare adecvate şi armonizate privind medicamentele autorizate în Uniunea Europeană, având în vedere informaţiile obţinute privind reacţiile adverse apărute la medicamente în condiţii normale de utilizare, în Agenţia Naţională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale funcţioneaza un sistem de farmacovigilenţa; acest sistem trebuie să fie folosit pentru colectarea informaţiilor utile în supravegherea medicamentelor, cu referire specială la reacţiile adverse apărute la om şi pentru evaluarea ştiinţifică a acestora.

Art. 90

Agenţia Naţională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale ia măsurile necesare pentru a se asigura că informaţiile adecvate colectate prin acest sistemul de farmacovigilenta sunt comunicate statelor membre ale Uniunii Europene şi Agenţiei Europene a Medicamentelor. Acest sistem trebuie să ia în considerare şi orice informaţie disponibilă privind utilizarea greşită şi abuzul de medicamente ce pot avea un impact asupra evaluării riscurilor şi beneficiilo

Art. 91

Ministerul Sănătăţii ia toate măsurile adecvate pentru încurajarea medicilor şi profesioniştilor din domeniul sănătăţii să raporteze la Agenţia Naţională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale reacţii adverse suspectate la medicamente. Ministerul Sănătăţii poate impune cerinţe specifice medicilor, farmacistilor şi altor profesionişti din domeniul sănătăţii privind raportarea reacţiilor adverse grave suspectate sau neaşteptate.

Art. 92

(1) Agenţia Naţională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale se asigură că cerinţele legale privind medicamentele sunt respectate, prin inspecţii repetate şi, dacă este cazul, inspecţii neanunţate; după caz, Agenţia Naţională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale cere laboratoarelor proprii de control sau unui laborator certificat/recunoscut de Agenţia Naţională a Medicamentului în acest scop să efectueze teste asupra probelor de medicamente.

(2) Agenţia Naţională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale poate, de asemenea, să efectueze inspecţii neanunţate la localurile fabricanţilor de substanţe active folosite ca materii prime sau la localurile deţinătorilor autorizaţiei de punere pe piaţă, ori de câte ori consideră că există motive pentru a suspecta nerespectarea principiilor şi ghidurilor de bună practică de fabricaţie mentionate de lege.

Art. 93

Inspecţia de autorizare şi inspecţiile de supraveghere în farmacii comunitare, farmacii cu circuit închis şi în drogherii se exercită de Ministerul Sănătăţii. Controlul privind exercitarea profesiei de farmacist se face de Colegiul Farmaciştilor din România, prin filialele teritoriale, în conformitate cu prevederile legii.”

Art. 94

Contrafacerea sau punerea în circulaţie de medicamente fără respectarea prevederilor prezentului titlu constituie infracţiune.

Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz.

Art. 95

Măsurile pentru implementarea prevederilor prezentului titlu trebuie să fie justificate prin protecţia sănătăţii publice şi să fie proporţionale cu obiectivele acestei protecţii, conform regulilor Tratatului Uniunii Europene, în special cele privind libera circulaţie a mărfurilor şi concurenţa.

 TITLUL VII

CODUL TRANSPLANTULUI

CAP.1

Dispoziţii Generale

Art. 96

(1) Obiectul prezentului titlu îl constituie stabilirea standardelor de calitate şi de securitate pentru organele destinate transplantului uman, pentru ţesuturile şi celulele umane destinate utilizării la om, pentru sânge şi componentele sanguine, în vederea garantării unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane.

(2) Utilizarea de organe ridică în parte aceleaşi probleme ca şi utilizarea ţesuturilor şi a celulelor, precum şi utilizarea sângelui şi produselor derivate din sânge (altele decât celulele stem hematopoietice), dar există diferenţe considerabile între ele. Deoarece aspectele de calitate şi de securitate legate de aceste trei procese sunt diferite, acestea vor face obiectul unor acte normative, în concordanţă cu reglementările distincte existente la nivelul Uniunii Europene.

Art. 97

Domeniu de aplicare

(1) Prezentul titlu se aplică următoarelor activităţi:

a) donării, testării, evaluării prelevării, conservării, transportului şi transplantului de organe umane.

b) donării, testării, prelucrării, conservării, stocării şi distribuirii ţesuturilor şi a celulelor umane, inclusiv celulelor stem hematopoietice din sângele periferic, din cordonul ombilical (sânge) şi din măduva osoasă, celulelor reproductive (ovule, spermatozoizi), ţesuturilor şi celulelor fetale şi celulelor stem adulte şi embrionare, destinate utilizării la om.

c) recoltării şi testării sângelui uman şi a produselor derivate din sânge (altele decât celulele stem hematopoietice), indiferent de utilizarea preconizată, precum şi prelucrării, conservării, stocării şi distribuirii, atunci când este utilizat pentru transfuzia umană.

(2) Sunt excluse din domeniul de aplicare a acestui titlu ţesuturile şi celulele utilizate ca grefe autologe (ţesuturi prelevate şi transplantate aceluiaşi individ) în cadrul aceleiaşi intervenţii chirurgicale fără a fi deloc conservate la o bancă de organe.

Art. 98

Autorităţile compenete:

(1) Activităţile de transplant de organe, celule şi ţesuturi de origine umană, şi transfuzia sanguină sunt organizate şi controlate de Ministerul Sănătăţii, în calitate de autoritate competentă.

(2) Autorităţile competente pentru coordonarea activităţilor de laArt.1 sunt:

a) Agenţia Naţională de Transplant – pentru coordonarea, supravegherea şi implementarea oricăror dispoziţii referitoare la activităţile pentru transplant de organe şi activităţile pentru transplant de tesuturi si celule umane pentru utilizare terapeutica (cu excepţia activităţii de transplant medular de la donatori neînrudiţi).

b) Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice – pentru procesarea cererilor, din ţară sau din străinatate, pentru celule stem hematopoietice de la donatori neînruditi cu pacienţii, precum şi pentru coordonarea activităţilor centrelor de donare, de colectare si de transplant medular de la donatori neînrudiţi.

c) Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională şi centrele de transfuzie sanguină teritoriale – pentru coordonarea, supravegherea şi implementarea activităţilor de recoltare, control, prelucrare, stocare şi distribuire a sângelui uman şi a componentelor sanguine (cu excepţia celulelor stem).

Art. 99

Principii generale

(1) Principiul donării voluntare şi neremunerate. Donatorii de organe, ţesuturi şi de celule, precum şi donatorii de sânge şi componente sanguine pot primi o compensaţie strict limitată la acoperirea inconvenienţelor legate de donare (acoperirea cheltuielilor şi a pierderii veniturilor cauzate de donare).

(2) Principiul autosuficienţei. Creşterea gradului de autosuficienţă este un obiectiv national şi comunitar, prin care se garantează disponibilitatea organelor, ţesuturilor şi a celulelor pentru tratamente medicale, precum şi a sângelui şi a componentelor sanguine umane pentru transfuzia sanguină.

(3) Donarea de organe, ţesuturi şi de celule, sânge şi componente sanguine nu poate face obiectul tranzacţiilor comerciale. Încălcarea principiului donării voluntare şi neremunerate în vederea obţinerii unor câştiguri financiare sau al unor avantaje comparabile, precum şi constrângerea de orice fel a donatorului este interzisă şi sancţionată.

(4) Standardele naţionale asigură un nivel echivalent al securităţii şi calităţii pentru organe, celule şi ţesuturi, sânge şi componentele sanguine umane, indiferent de provenienţa lor sau de scopul terapeutic căruia îi sunt destinate.

Art. 100

Dispoziţii finale

Organizarea activităţii de transplant, obligaţiile autorităţilor competente privind calitatea şi siguranţa donărilor, cerinţe pentru acreditarea, desemnarea, autorizarea sau acordarea licenţei proceselor de preparare a ţesuturilor şi celulelor, schimbul de informaţii, asigurarea trasabilităţii şi sistemul unic de codificare, protecţia donatorului şi a primitorului, selectarea şi evaluarea donatorului, notificarea reacţiilor adverse grave, comunicarea incidentelor adverse grave, precum şi sistemul de raportare sunt reglementate prin Hotărâre a Guvernului şi Ordine aferente ale Ministrului Sănătăţii.

TITLUL VIII

PERSONALUL SANITAR

Art. 101

(1) Asistenta medicala a populatiei se asigura de personalul sanitar format din:

a) personal sanitar cu pregatire universitara;

b) personal sanitar mediu;

c) personal sanitar auxiliar;

(2) Profesiunile reglementate la nivelul Uniunii Europene sunt cele de medic, farmacist, dentist, asistent medical si moasa si se practica numai de persoanele cu diploma de licenta sau certificate de absolvire a unei institutii de invatamint de specialitate care sint autorizate potrivit normelor legale in vigoare si in acord cu cerintele din Codul profesiilor medicale reglementate.

Art. 102

(1) Personalul sanitar cu pregatire universitara cuprinde in afara profesiilor reglementate la nivelul Uniunii Europene si alte categorii precum biologi, chimisti, psihologi si alt personal de specialitate cu pregatire superioara, care lucreaza in domeniul asigurarii sanatatii. Atributiile acestora sunt reglementate prin norme legale specifice, iar obligatiile ce le revin in cadrul unitatilor medicale sunt definite prin regulamentele de organizare si functionare ale unitatilor medicale.

(2) Personalul de specialitate cu pregatire superioara din unitatile medicale are obligatia sa participe, potrivit specialitatii sale, alaturi de profesiile medicale reglementate, la activitatea de asistenta medicala a populatiei.

Art. 103

(1) Personalul sanitar mediu este format din laboranti, tehnicieni medicali si alte cadre cu pregatire medie de specialitate.

(2) Personalul sanitar mediu nereglementat conformArt.xx (2) isi desfasoara activitatea sub indrumarea si controlul direct al medicului sau farmacistului.

Art. 104

Personalul sanitar auxiliar cuprinde infirmiere, ingrijitori, brancardieri si alt asemenea personal care asigura curatenia si pastrarea igienei unitatilor medicale, pregatirea materialelor necesare activitatii, insotirea la nevoie a bolnavilor spitalizati; indeplineste alte sarcini prevazute de regulamentul de organizare si functionare a unitatii.

Art. 105

Medicii, farmacistii, intregul personal sanitar raspund, potrivit legii, de calitatea asistentei medicale acordate si au obligatia sa actioneze cu reponsabilitate profesionala si la cele mai inalate standard etice si deontologice, sa aiba o atitudine profund umana in intreaga lor activitate, sa-si perfectioneze continuu pregatirea profesionala.

Art. 106

(1) În vederea dezvoltarii celor mai adecvate politici de resurse umane pentru asigurarea starii de sanatate a populatiei se infiinteaza prin hotărâre de Guvern, Registrul naţional al personalului medical – profesii reglementate – care activeaza în domeniul ingrijirii sănătăţii.

(2) Scopul Registrul naţional al personalului medical este:

1) de a înregistra profesionistii in domeniul sanatatii, pentru a asigura protecţia consumatorilor de servicii de sănătate, pentru asigurarea furnizarii de servicii medicale numai de către persoanele care au calificările necesare

2) de a furniza datele necesare pentru managementul si politicile de resurse umane in sanatate.

(3) Ministerul Sănătatii este autoritatea care deţine Registrul Naţional al personalului medical pe care il publica anual.

(4) Pentru realizarea Registrul Naţional al personalului medical, Ministerul Sanatatii va colabora cu organizatiile profesionale ale personalului sanitar care sunt obligate sa transmita datele solicitate la procesorul de date autorizat de catre Ministerul Sanatatii.

(5) Personalul medical este obligat să transmită informaţii la procesorul de date autorizat, atunci cand sunt solicitate.

(6) Procesorul autorizat are dreptul să efectueze investigaţii, în scopul de a obţine informaţii înscrise în registru şi de a obţine informaţii de la alte registre.

(7) Următoarele sunt informaţiile minimale privind personalul sanitar care trebuie colectate în registrul naţional al personalului medical:

1) Date biografice;

2) Informaţii privitoare la calificări

3) Informaţii cu privire la locul de muncă;

4) Informaţii privind certificarea si autorizarea

Dispozitii finale si tranzitorii

Art. 107

Prezentul titlu intre in vigoare la 30 de zile de la publicarea in MO

TITLUL IX

Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice

Art. 108

În sensul prezentului titlu, următorii termeni se definesc astfel:

a) personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical şi moaşa care acordă servicii medicale;

b) malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.

Art. 109

(1) Pentru actele profesionale exercitate, răspunderea juridică a personalului medical poate fi angajată exclusiv pentru deciziile personale cu caracter medical ori pentru exercitarea personală defectuoasă a actelor medicale, neputând să-i fie imputabilă acestuia proasta sau defectuoasa organizare a activităţii, dotarea deficitară ori nefuncţionalitatea ei, lipsa personalului medical amentaţiei ori a dispozitivelor medicale din dotarea unităţii medicale, sau alte aspecte care ţin de responsabilităţile unităţii medicale.

(2) Răspunderea juridică a personalului medical este personală şi proporţională cu gradul de vinovăţie a fiecărei persoane implicate în decizia medicală ori exercitarea actului medical. Pentru activităţile medicale care impun lucrul echipă, răspundere revine şefului echipei numai în măsura în care fapta de malpraxis este consecinţa deciziei sale.

(3) Pentru întreaga activitate desfăşurată, unităţile medicale sunt obligate să aibă încheiate asigurări de răspundere civilă.

Art. 110

(1) Unităţile medicale sunt obligate să încheie contracte anuale de asigurare pentru răspunderea civilă în domeniul medical pentru toată activitatea desfăşurată şi pentru întreg personalul medical angajat cu contract individual de muncă.

(2) Personalul medical din unitatea medicală asigurată poate încheia un contract de asigurare pentru răspundere civilă în domeniul medical doar pentru activitatea medicală prestată în afara calităţii de angajat al unităţii medicale respective.

(3) Unitatea medicală are drept de regres împotriva personalului medical vinovat (doar?) pentru faptele de malpraxis (dovedite ca fiind săvârşite cu intenţie?); pentru asigurarea acestui risc personalul medical va incheia o asigurare individuala obligatorie.

Art. 111

(1) În sensul prezentei legii, prin unitate medicală se înţeleg furnizorii de servicii medicale, unităţi medicale cu sau fără personalitate juridică, precum şi cabinetele înfiinţate potrivit legii ca formă liberală de exercitare a profesiilor medicale. Pentru unităţile medicale fără personalitate juridică asigurarea este încheiată de persoana juridică în structura sau subordinea căreia funcţionează unitatea medicală.

(2) Sunt asimilaţi unităţilor medicale personalul medical care îşi exercită activitatea în regim independent în baza unor contracte de furnizare servicii medicale.

(3) Unităţile medicale publice sau private, furnizoare de servicii medicale, şi producătorii de echipamente şi dispozitive medicale, substanţe medicamentoase şi materiale sanitare răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacienţilor în activitatea de prevenţie, diagnostic şi tratament, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi materiale sanitare, în perioada de garanţie/valabilitate, conform legislaţiei în vigoare.

Art. 112

(1) Prevederile Art.   se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor de servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de către unităţile medicale publice sau private furnizoare de servicii medicale, în cazul prejudiciilor aduse pacienţilor în mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.

(2) Furnizorii de utilităţi către unităţile medicale publice sau private furnizoare de servicii medicale răspund civil pentru prejudiciile cauzate pacienţilor, generate de furnizarea necorespunzătoare a utilităţilor.

Art. 113

(1) Acoperirea prejudiciului cauzat pacienţilor de unitatea medicală se poate face, în mod amiabil, în condiţiile prezentei legi, între pacient şi societatea de asigurare.

(2) Procedura amiabilă este obligatorie şi prealabilă acţiunii judiciare.

Art. 114

În sensul prezentei legi, prejudiciul este rezultatul negativ patrimonial şi moral care, în mod obiectiv şi în condiţiile date, putea fi evitat şi care rezultă cu certitudine din vătămarea stării de sănătate sau a integrităţii corporale a pacientului ca urmare serviciilor medicale furnizate de unitatea medicală sau a prezenţei sale în unitatea medicală.

Art. 115

(1) Pacientul care a fost prejudiciat se poate adresa cu o cerere de acoperire a prejudiciului către unitatea medicală unde a fost furnizat medical.

(2) Pentru minori cererea se face de către reprezentantul legal.

Art. 116

(1) Cererea va cuprinde cel puţin următoarele elemente:

a) numele şi prenumele solicitantului;

b) calitatea acestuia;

c) domiciliul sau adresa de corespondenţă;

d) unitatea medicală unde a fost furnizat serviciul medical;

e) serviciul respectiv serviciile medicale de care a beneficiat;

f) data la care au fost furnizate serviciile medicale;

g) arătarea prejudiciului pe care solicitantul consideră că l-a suferit;

h) cuantumul prejudiciului, atât sub aspect patrimonial cât şi moral;

i) acordul pacientului sau a reprezentantului cu privire la accesul la datele personale cu caracter medical pe tot parcursul procedurii de soluţionare a cererii;

j) semnătura.

(2) La cerere se vor anexa copiile înscrisurilor doveditoare inclusiv a calităţii.

(3) Unitatea medicală sau societatea de asigurări pot solicita precizări suplimentare ori prezentarea pacientului la expertize de specialitate.

Art. 117

(1) Unitatea medicală este obligata ca, în termen de maximum 10 zile de la primirea solicitării sau completarea acesteia, să comunice societăţii de asigurări cu care are încheiat contractul de asigurare civilă pentru malpraxis solicitarea primită şi, la cere acesteia, orice date şi informaţii pe care le deţine legate de furnizarea serviciului medical sau starea de sănătate a pacientului respectiv.

(2) Concomitent cu transmiterea cererii prevăzute la alinetaul 1, unitatea medicală va înainta societăţii de asigurări un punct de vedere motivat, care va include şi poziţia personalului medical faţă de acuzaţiile care eventual i se aduc, cu privire la posibila existenţă sau inexistenţă a actului de malpraxis şi a existenţei şi întinderii prejudiciului.

Art. 118

(1) În termen de maximum 30 zile de la comunicarea documentelor prevăzute laArt.92, societatea de asigurări, împreună cu unitatea medicală sunt obligate să evalueze solicitarea pacientului sau a reprezentantului legal al acestuia şi, după caz, să decidă acoperirea prejudiciul solicitat, să facă o contraofertă solicitantului sau să respingă motivat cererea de acoperire a prejudiciului.

(2) Dacă societatea de asigurări nu raspunde solicitantului în termenul prevăzut la alineatul 1, cererea acestuia se consideră ca fiind acceptată, iar societatea de asigurări este obligată ca în termen de maximum 30 de zile să acopere prejudiciul revendicat sub sancţiunea unor penalităţi de 0,1% pe zi întârziere din suma datorată.

Art. 119

(1) Decizia societăţii de asigurare se comunică solicitantului care va fi invitat, după caz, pentru încasarea valorii prejudiciului şi stingerea litigiului sau pentru negocierea cuantumului acestuia şi încheierea unei tranzacţii.

(2) După comunicare deciziei de acoperire a prejudiciului solicitat, litigiul între unitatea medicală, personalul medical şi pacient se consideră stins, iar societatea de asigurări este obligată să plătească valoarea prejudiciului în maximum 30 de zile data comunicării deciziei.

(3) După comunicarea deciziei de acoperire a prejudiciului sau după încheierea tranzacţiei prevăzute la alineatul 1 sau a ori cărei alte înţelegeri cu privire la acoperirea prejudiciului, încetează răspunderea juridică a personalului medical dacă fapta de malpraxis nu a fost săvârşită din culpă, iar fapta de malpraxis nu a avut ca efect decesul pacientului.

Art. 120

Pe parcursul negocierii cuantumului prejudiciului, părţile pot apela inclusiv la servicii de mediere.

Art. 121

(1) Dacă cererea de acoperire a prejudiciului este respinsă de către societatea de asigurări sau dacă negocierea cuantumului prejudiciului nu se finalizează în termen de cel mult 30 de zile de la data emiterii invitaţiei pacientului la negocierea cuantumului prejudiciului, pacientul sau reprezentantul legal al acestuia se poate adresa instanţelor de judecată în vederea constării existenţei unei fapte de malpraxis medical, a unui prejudiciu, în sensul prezentei legi, stabilirea întinderii lui şi obligarea societăţii de asigurări la acoperirea prejudiciului.

(2) Unitatea medicală poate interveni în litigiul dintre pacient şi societatea de asigurări în condiţiile Codului de Procedură Civilă.

(3) Pentru acţiunile prevăzute la alineatul 1, taxele de timbru şi timbru judiciar sunt avansate de către societatea de asigurări şi, în final, suportate de partea care cade în pretenţii.

Art. 122

(1) Modul de încheiere a contractelor de asigurare pentru răspunderea civilă în domeniul personalului medical al, drepturile beneficiarilor contractelor şi obligaţiile societăţilor de asigurare se stabilesc printr-un Contractul – cadru elaborat şi aprobat de către Comisia Naţională de Supraveghere a Asigurărilor, Ministerul Sanatatii, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate şi organizatiile reglementate in Codul profesiilor medicale din Romania.

(2) Anual, până cel mai târziu la sfârşitul lunii septembrie a fiecărui an, institutiile mentionate la alin(1) vor analiza şi vor decide cu privire la modificare Contractului – cadru privind contractele de asigure pentru răspunderea civilă în domeniul personalului medical sau elaborarea şi aprobarea unui nou.

(3) Elaborarea şi adoptarea unui nou Contract – cadru privind contractele de asigure pentru răspunderea civilă în domeniul medical se va face cel mai târziu până la întâi noiembrie a fiecărui an.

(4) Societăţile de asigurări sunt obligate să încheie contracte de asigurare de malpraxis pentru personalul medical al sau pentru furnizorii de servicii medicale atât în ceea ce priveşte acoperirea prejudiciului patrimonial cât şi a pejudiciului moral solicitat sau stabilit de către instanţele de judecată.

Art. 123

Contractul de asigurare se va negocia între societatea de asigurări şi beneficiarul asigurări în condiţiile legii şi ale Contractului-cadru prevăzut la Art. xxx

 TITLUL X

ASIGURARILE SOCIALE DE SANATATE

CAP. I

Dispoziţii generale

Art. 124

(1)Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finantare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigura accesul asiguraţilor la un pachet de servicii de bază decontat din Fondul public de asigurări de sănătate.

(2) Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt:

a) protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident, precum si a celor preventive si de promovare a sanatatii;

b) asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu în condiţiile utilizării eficiente a Fondului public de asigurări de sănătate.

(3) Asigurările sociale de sănătate funcţionează ca un sistem unitar, pe baza următoarelor principii:

a) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea Fondului public de asigurări de sănătate;

b) alegerea liberă de către asiguraţi a asiguratorului şi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, numiti in continuare FURNIZORI, în condiţiile prezentei legi, ale legislatiei secundare aferente şi ale contractelor dintre asigurat si asigurator;

c) libera concurenţă între asiguratori si intre furnizorii care încheie contracte cu acestia;

d) autonomie în conducerea şi administrarea Fondului public de asigurări de sănătate;

e) participarea sociala la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondul public de asigurări de sănătate.

f) transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate;

g) obligativitatea platii contributiilor de asigurare sociala de sănătate.

(4) Pot funcţiona şi forme voluntare de asigurare a sănătăţii, cu obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea sociala de sănătate.

Art. 125

(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:

a) serviciile medicale – acele servicii nominalizate în pachetele de servicii, furnizate de către persoanele fizice şi juridice, potrivit prezentului titlu;

b) furnizorii – persoane fizice sau juridice autorizate de Ministerul Sănătăţii pentru a furniza servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale si alte servicii de sanatate in conditiile legii;

c) pachetul de servicii de bază cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii şi care se suportă din fond, în condiţiile stabilite prin legislatia specifica contractului-cadru;

d) asigurator de sanatate – un asigurator care ofera asigurari de sanatate; poate fi public sau privat

e) asigurat – cetăţenii români, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au drept de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fondul de asigurari sociale de sanatate;

f) autorizarea – reprezintă un control al calificării şi al respectării legislaţiei existente în domeniu, efectuat pentru toate tipurile de furnizori, necesar pentru a obţine permisiunea de a furniza servicii medicale în România;

g) evaluarea calităţii serviciilor – o procedură externă de verificare a unui furnizor de servicii medicale prin care se recunoaşte că furnizorul supus acestui proces corespunde standardelor prealabil stabilite în scopul de a asigura calitatea tuturor serviciilor medicale furnizate;

h) contractare CNAS-asigurator de sanatate – procesul prin care se reglementează relaţiile dintre CNAS şi asiguratorii de sanatate, în vederea alocării sumelor pentru asigurarea drepturilor pentru asiguratii din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi condiţiile acordării serviciilor medicale din pachetul de bază;

i) contractare asigurator de sanatate – furnizor – procesul prin care se reglementează relaţiile dintre asiguratorii de sanatateşi furnizori, în vederea asigurării drepturilor pentru asigurati în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

j) contract cadru de asigurare: model al unei asigurări de sănătate, în care sunt prezentate drepturile şi obligaţiile pe care contractantul asigurării, asiguratul şi asigurătorul de sănătate le vor avea unul faţă de celălalt în cazul în care vor încheia un contract după modelul respectiv

k) contractantul asigurării: persoana fizica sau juridica ce încheie o asigurare de sănătate cu un asigurător de sănătate;

l) asigurare de sănătate: asigurare încheiată între un asigurător de sănătate şi contractantul asigurării în beneficiul persoanei care face obiectul asigurării obligatorii şi care respectă prevederile prezentei legi sau a regulamentelor aferente şi în cadrul căreia serviciile asigurate respectă condiţiile stipulate în prezenta lege sau în virtutea prezentei legi;

m) asigurare voluntara concomitenta de sănătate: asigurare sanatate incheiata de un asigurator cu asiguratul pentru care are incheiata si asigurare sociala de sanatate.

(2) Definiţiile care pot exista în alte legi şi care sunt diferite de cele prevăzute la alin. (1) nu se aplică în cazul prezentei legi.

 CAP. II

SECŢIUNEA 1

Organizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate

Art. 126

(1) Sistemul de asigurări sociale de sănătate este constituit din Casa Naţională a Asigurărilor Sociale de Sănătate (CNAS), asiguratorii de sanatate in contract cu CNAS, furnizori şi asiguraţi, conform legii.

(2) Casa Naţională a Asigurărilor Sociale de Sănătate (CNAS), denumită în continuare CNAS, este autoritatea administrativă autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată sub controlul Guvernului României, care reglementează, supraveghează şi controlează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor şi programelor Guvernului în domeniul sanatatii şi are sediul în municipiul Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 248, sectorul 3.

(3) CNAS asigură funcţionarea unitară şi coordonata a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, pe baza statutului propriu aprobat prin hotărâre a Guvernului.

(4) Asiguratorii de sanatate care pot intra în sistemul de asigurări sociale de sănătate au obligaţia îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii de eligibilitate:

a) să fie autorizati de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din Romania;

b) să fi încheiat poliţe de asigurare de sănătate pentru cel puţin un milion de asiguraţi în anul anterior;

c) valoarea totală a primelor de asigurare pentru persoanele prevăzute la lit.b) să fi fost de cel puţin 500 milioane de euro in ultimul an fiscal.

(5) Între CNAS şi asiguratorii de sanatate se încheie contracte de tip civil care reglementează condiţiile de alocare a sumelor de către CNAS şi condiţiile acordării serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale din pachetul de bază.

(6) Asiguratorii de sanatate încheie contracte de tip civil/comercial, după caz, cu furnizorii de servicii medicale din pachetul de bază şi modalitatea de decontare a acestora. Condiţiile minime privind modalitatea de acordare a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale din pachetul de bază şi modalitatea de decontare a acestora se stabilesc prin Contractul –cadru, care se aprobă prin hotărâre de Guvern.

(7) Asiguratorii de sanatate încheie contracte de tip civil sau comercial, dupa caz cu asiguraţii sau cu reprezentanţii legali ai acestora privind condiţiile de acordare a pachetului de servicii medicale de bază, al cărui contract cadru de asigurare se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS.

(8) În cazul în care un asigurat, în baza asigurării sale medicale, ar trebui să apeleze la anumite servicii medicaleoferite de un furnizor cu care asigurătorul său de sănătate a încheiat un contract cu privire la serviciile respective şi preţul aferent acestora, sau de un furnizor angajat al asigurătorului său, dar – cu toate acestea – apelează la serviciile unui alt furnizor, asiguratul are dreptul la plata de către asigurător a cheltuielilor realizate în legătură cu serviciile medicale de care beneficiază conform contractului-cadru, furnizorul putand solicita o plata suplimentara din partea asiguratului, care nu poate insa sa depaseasca mai mult de 15% din valoarea stabilita de CNAS pentru respectivul serviciu.

SECŢIUNEA 2

Art. 127

(1) Atribuţiile Casei Nationale a Asigurarilor Sociale de Sanatate (CNAS)

a) elaborează politicile legate de asigurările sociale de sănătate în concordanţă cu politicile generale şi specifice în domeniul sănătăţii elaborate de Ministerul Sănătăţii;

b) reglementează, monitorizează şi administrează sistemul de asigurări sociale de sănătate;

c) elaborează şi actualizează Registrul unic de evidenţă a asiguraţilor;

d) elaborează şi actualizează Registrul unic de evidenţă a furnizorilor autorizaţi şi evaluaţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate;

e) asigură îndrumarea metodologică a asiguratorilor de sanatate şi controlează aplicarea legislaţiei în domeniu;

f) administrează şi gestionează fondul public de asigurări sociale de sănătate;

g) asigură organizarea sistemului informatic şi informaţional unic integrat din sistemul de asigurari sociale de sanatate;

h) participa inclusiv financiar la evaluarea tehnologiilor medicale în vederea optimizării pachetului de bază de servicii medicale;

i) asigură pregătirea şi formarea profesională în domeniul asigurărilor sociale de sănătate a personalului propriu şi a personalului din sistemul de asigurări sociale de sănătate;

j) iniţiază, negociază şi încheie cu instituţii similare documente de cooperare internaţională în domeniul său de activitate;

k) îndeplineşte funcţia de organism de legătură, care asigură comunicarea cu organismele similare din statele care au încheiat cu România documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii;

l) prezintă un raport anual al activităţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate Guvernului, precum şi alte rapoarte la solicitarea acestuia;

m) negociază şi contractează cu instituţii abilitate de lege colectarea şi prelucrarea datelor privind unele servicii medicale furnizate asiguraţilor, inclusiv decontarea pe caz rezolvat, DRG, în vederea contractării şi decontării acestora de către asiguratorii de sanatate;

n) verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de reglementarile in vigoare de către asiguratorii de sanatate şi aprobă încheierea contractelor cu cei care îndeplinesc aceste condiţii şi sunt selectaţi în baza criteriilor de selecţie;

o) poate realiza venituri din exploatarea patrimoniului propriu, precum şi din alte activităţi desfăşurate potrivit domeniului de competenţă;

p) aprobă metodologia şi modalităţile de gestionare şi de distribuire ale cardului de asigurat;

q) alte atribuţii prevăzute de acte normative în domeniul sănătăţii.

(2) CNAS este condusă de un preşedinte numit de catre Primul Ministru pentru un mandat de 4 ani.

(3) Funcţia de preşedinte al CNAS este asimilată celei de ministru delegat.

(4) Nomenclatorul de funcţii al aparatului propriu, condiţiile de încadrare pe funcţii, de promovare în grad şi de stimulare, precum şi atribuţiile fiecărei funcţii se stabilesc prin Statutul CNAS, cu respectarea reglementărilor privind funcţia publică şi funcţionarii publici şi a reglementărilor privind salarizarea personalului din sectorul bugetar.

(5) Alte organe de conducere: Colegiul Director, din a carui componenta fac parte reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, Ministerului de Finante, Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Ministerului Muncii si Protectiei Sociale. Presedintele CNAS este si Presedintele Colegiului Director; atributiile Colegiului Director si structura de organizare a CNAS sunt stabilite pe baza statutului propriu aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Art. 128

(1) Asigurarea calităţii serviciilor din pachetul de bază se realizeaza prin :

a) reglementarea condiţiilor de negociere şi încheiere a contractelor între asiguratorii de sanatate şi furnizori;

b) implementarea unui sistem informational si informatic corespunzător asigurării unei evidenţe primare la nivel de asigurat privind serviciile medicale;

c) controlul respectării calităţii serviciilor medicale furnizate asiguraţilor.

(2) Realizarea atribuţiilor care revin CNAS, potrivit prezentei legi, este supusă controlului Guvernului şi Curţii de Conturi, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

Art. 129

Atribuţiile şi drepturile asiguratorilor de sanatate sunt următoarele:

1) Să încheie în mod nediscriminatoriu contracte de asigurări sociale de sănătate cu asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, ;

2) Asigurătorul de sanatate poate stabili de comun acord cu un angajator să ofere avantaje suplimentare legate de pachetul de servicii asigurate si/sau avantaje financiare legate de asigurari voluntare suplimentare pentru angajatii propri, dacă angajaţii săi actuali sau foştii angajaţi sau familiile acestora încheie asigurare de sănătate în baza unui contract cadru, indicat în acordul respectiv; pentru aceasta este necesar ca angajatorul sa obtina acordul prealabil al angajatilor pentru care va incheia contractul; avantajul oferit nu poate duce la diminuarea pachetului de servicii de baza;

3) Să informeze asiguraţii, în mod nediscriminatoriu si corect asupra beneficiilor şi serviciilor acordate în cadrul modelului de asigurare de bază oferit, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor lor;

4) Să contracteze pentru asiguraţii proprii din sistemul de asigurări sociale de sanatate, servicii medicale cu furnizorii selectaţi in baza criteriilor stabilite de CNAS;

5) Să negocieze cu furnizorii de servicii medicale volumul şi preţul/tarifele în limita celor maximale stabilite de CNAS, precum şi calitatea serviciilor medicale cumparate pentru asigurati, calitate care îndeplineşte criteriile ANCIS;

6) Să transmită CNAS toate informaţiile stabilite prin ordin al Preşedintelui CNAS ;

7) Să elaboreze şi să publice raportul anual şi planul de activitate pentru anul următor cu privire la atribuţiile ce le revin potrivit prezentei legi;

8) Să furnizeze gratuit informaţii şi asistenţă în problemele asigurărilor sociale de sănătate şi ale serviciilor medicale persoanelor asigurate, angajatorilor şi furnizorilor de servicii medicale;

9)  Să contracteze şi să deconteze serviciile medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale în condiţiile contractului-cadru;

10)  Să monitorizeze numărul serviciilor medicale furnizate şi nivelul tarifelor acestora;

11) Să asigure, în calitate de instituţii competente, activităţile de aplicare a documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii încheiate de România cu alte state, inclusiv cele privind rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale şi a altor prestaţii, în condiţiile respectivelor documente internaţionale;

12) Sa incheie asigurari voluntare concomitente de sanatate pentru asiguratii din sistemul de asigurari sociale de sanatate, care sa aibe acelasi statut fiscal cu cele ale asigurarilor sociale de sanatate, in limita a maximum 50 Euro/persoana/luna

13) Poate detine si/sau administra unitati si retele de furnizori care sa ofere servicii medicale, cu indeplinirea prevederile legale referitoare la furnizorii de servicii medicale

14)  Alte atribuţii prevăzute de acte normative în domeniul sănătăţii.

CAP. III

Constituirea şi utilizarea Fondului Public de Asigurări de Sănătate

SECŢIUNEA 1

Constituirea Fondului public de asigurări de sănătate

Art. 130

(1) Fondul public de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare fondul, este un fond unic special care se constituie şi se utilizează potrivit prezentei legi şi este administrat şi gestionat de CNAS.

(2) Constituirea fondului se face din contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, denumită în continuare contribuţie, suportată de asiguraţi, de persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat, din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse – donaţii, sponsorizări, dobânzi, precum şi alte venituri, potrivit legii.

(3) Cotele de contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate se stabilesc după cum urmează: a) 5,2% pentru cota datorată de angajatori şi b) 5,5% pentru angajaţi precum şi pentru celelalte categorii de persoane care au obligaţia plăţii contribuţiei direct sau cu plata din alte surse.

(4) Colectarea contribuţiilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS, în condiţiile legii. Ministerul Finanţelor Publice informează lunar CNAS cu privire la contul curent, şi despre:

a) soldul final al fiecărei luni;

b) toate mutaţiile zilnice sau tranzacţiile care au avut loc în contul curent.

(5) Ministerul Finanţelor Publice nu percepe nici un cost cu privire la gestionarea contului curent al CNAS si stabileşte în colaborare CNAS regulile cu privire la dobânda ce trebuie plătită respectiv primită, pentru soldurile contului curent.

(6) Angajatorii transmit lunar declaratia privind plata contributiei virate la fond catre ANAF si CNAS, conform procedurilor stabilite prin hotarare de guvern.

(7) Din sumele colectate în contul fondului potrivit alin. (2), o cotă de 1% se constituie în fondul de rezervă, o cota de 1% pentru administrarea, functionarea si cheltuieli de capital ale Casei Nationale a Asigurărilor Sociale de Sănătate şi o cotă de 5% se utilizeaza ca fond de echilibrare a riscurilor între asigurătorii de sanatate.

(8) În situaţii motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului Fondului de asigurări de sănătate, după epuizarea fondului de rezervă veniturile bugetului fondului se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat.

(9) Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata acestor drepturi, este de 0,85%, aplicată la fondul de salarii sau, după caz, la drepturile reprezentând indemnizaţie de şomaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, şi se achită la bugetul Ministerului Muncii Familiei si Protectiei Sociale în condiţiile legii, metodologia stabilindu-se prin hotarare de guvern.

(10) Persoanele care realizează venituri impozabile au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate asupra tuturor veniturilor realizate în cotele stabilite laArt.xxx alin.(3)

(11) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra veniturilor impozabile asa cum sunt ele definite prin reglementarile legale in vigoare.

(12) Pentru categoriile de asigurati prevazute in legi speciale sursele si modalitatea de plată a contribuţiilor la fond se vor stabili prin HG.

(13) Categoriile de asiguraţi pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse, precum si obligaţiile plătitorilor de contribuţii se aprobă prin HG sau lege.

SECŢIUNEA 2

Utilizarea şi administrarea Fondului public de asigurări de sănătate

Art. 131

(1) Fondul public de asigurări sociale de sănătate se repartizează de CNAS asigurătorilor de sanatate pe baza unei metodologii şi a criteriilor aprobate prin Hotărâre a Guvernului.

(2) Formula de repartizare a fondurilor va fi stabilită prin contractul-cadru si trebuie sa tina cont minimal de date legate de varsta si sexul asiguratilor, mediul de rezidenta, sursa veniturilor, profilul de morbiditate.

(3) Sumele colectate în condiţiileArt.xx alin 3 se utilizează astfel:

a) o cotă de 93% se distribuie direct asiguratorilor de sanatate, conform contractelor incheiate cu CNAS, pentru plata serviciilor medicale inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaţionale cu parteneri în domeniul sănătăţii la care România este parte, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru, de către asiguratorii de sanatate.

b) o cotă de 1% se distribuie pentru cheltuielile de administrare, funcţionare şi de capital ale Casei Nationale a Asigurărilor Sociale de Sănătate;

c) o cota de 6% rămâne în contul CNAS.

(4) Sumele rămase conform alin. (1) lit. c) în contul CNAS se utilizează pentru:

a) o cotă de 1 % pentru constituirea fondului de rezervă, în condiţiile prevăzute laArt. 107 alin. (5);

b) o cotă de 5 % pentru echilibrarea riscurilor între asigurătorii. de sanatate

(5) Criteriile de alocare a fondului de echilibrare a riscurilor se elaborează de catre CNAS şi se aprobă prin ordin comun al preşedintelui CNAS si al Ministrului Sanatatii.

(6) CNAS nu poate utiliza si aloca direct fonduri pentru:

a) investiţii pentru construirea şi consolidarea de unităţi medicale;

b) achiziţionarea aparaturii medicale ;

c) măsuri profilactice şi tratamente instituite obligatoriu prin norme legale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

(7) Cheltuielile prevăzute la alin. (6) se pot suporta din bugetul propriu al furnizorilor, de la bugetul local si de la bugetul de stat si alte surse prevazute de lege.

(8) Bugetul fondului se aprobă de Parlament, la propunerea Guvernului, ca anexă la legea bugetului de stat.

Art. 132

(1) Sumele rămase neutilizate la nivelul CNAS la sfârşitul fiecărui an se reportează în anul următor şi se utilizează pentru destinaţiile prevăzute la Art.xxx alin(3)
(2)Sumele alocate de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii pentru realizarea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ, rămase neutilizate la sfarsitul anului, se virează de CNAS în contul bugetului din care provin.

(2) Fondul de rezervă rămas neutilizat la finele anului se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.

(3) Utilizarea fondului de rezervă se stabileşte prin legile bugetare anuale/hotărâre a Guvernului.

(4) Disponibilităţile temporare ale fondului, precum şi disponibilităţile fondului de rezervă se păstrează la trezoreria statului şi sunt purtătoare de dobândă.

(5) Din disponibilităţile fondului de rezervă şi din excedentele înregistrate de fond din anii precedenţi pot fi constituite depozite la termen la trezoreria statului, în condiţiile stabilite prin convenţie încheiată între CNAS şi Ministerul Finanţelor Publice.

CAP. IV

Asiguraţii

SECŢIUNEA I

Persoanele asigurate

Art. 133

(1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu un asigurator de sanatate, la alegere, direct sau prin angajator cu acordul asiguratului, în condiţiile prezentei legi.

(2)  Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei:

a) toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă;

b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

c) soţul, soţia sau părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;in situatia in care venitul persoanei asigurate, calculat pe membru co-asigurat depaseste venitul mediu anual, acesta plati pentru persoanele co-asigurate o prima de asigurare stabilita la nivelul primei minime de asigurare.

d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepţia celor obţinute în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.519/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

e) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;

f) femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară.

(3) Dovada calităţii de asigurat se realizează cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate sau după caz, cu alte documente care se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNAS.

(4) Persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii beneficiază de servicii medicale şi alte prestaţii acordate pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.

(5) Următoarele categorii de persoane pot incheia asigurari sociale de sănătate:

a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în România;

b) cetăţenii străini şi apatrizii care se află temporar în ţară, fără a solicita viză de lungă şedere;

c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în ţară.

(6) Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemo-epidemic şi cele prevăzute în Programul naţional de imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială în condiţiileArt. xxx, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul cadru si rambursat de la bugetul de stat.

SECŢIUNEA 2

Principalele drepturi şi obligaţii

Art. 134

(1) Asiguratii au urmatoarele drepturi:

a) sa beneficieze de un pachet de servicii de bază în condiţiile prezentei legi, stabilit prin contractul-cadru.

b) sa beneficieze de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi contractul-cadru.

c) să aleagă asigurătorul de sanatate, precum şi furnizorii de servicii medicale dintre cei cu care asigurătorul de sanatate ales a incheiat contracte de furnizare de servicii, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;

d) să schimbe asigurătorul de sanatate la interval de un an, cu exceptia situatiilor stabilite prin contractul-cadru;

e) să îşi schimbe medicul de familie ales în condiţiile stabilite în contractul-cadru

f) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicalecuprinse în pachetul de bază, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru, în mod nediscriminatoriu;

g)  să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul, conform legilor in vigoare

h) să fie informati, de catre asigurătorul de sanatate, în mod nediscriminatoriu si corect, asupra beneficiilor şi serviciilor acordate în cadrul modelului de asigurare de bază, precum şi asupra altor forme de asigurare oferite de asigurator;

(2) Obligaţiile asiguraţilor pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute la Art.xxx alin.(1) sunt următoarele:

a) să opteze pentru un asigurător de sanatate şi să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;

b) să se înscrie pe lista unui medic de familie;

c) să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;

d) să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru;

e)  să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi asigurătorul de sanatate asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi;

f) să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului;

g) să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar;

h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale, cardul naţional sau după caz, documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.

CAP V

Furnizorii

SECŢIUNEA 1

Art. 135

(1) Furnizorii de servicii medicale organizati autorizati, evaluati şi selectati conform reglementarilor legale in vigoare, care pot fi în relaţii contractuale cu asigurătorii de sanatate sunt:

a)  unităţi medicale publice sau private;

b) farmacii, distribuitori şi producători de medicamente şi materiale sanitare;

c) alte persoane fizice şi juridice care furnizează servicii medicale.

SECŢIUNEA 2

Principalele drepturi şi obligaţii

Art. 136

(1) Furnizorii au următoarele drepturi:

a) să încheie contracte cu asigurătorii de sanatate în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;

b) să fie informati de către asigurătorul de sanatate asupra motivului pentru care nu au fost selectati pentru încheierea contractului, în termen de 30 de zile;

c) sa li se deconteze contravaloarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate în baza contractelor încheiate cu asigurătorii; decontarea serviciilor medicale, medicamentelor şi a dispozitivelor medicale aferente lunii decembrie a anului în curs se face în luna ianuarie a anului următor;

d) să încheie contracte de furnizare de servicii cu mai mulţi asigurători.

(2) Furnizorii au următoarele obligaţii:

a) să pună la dispoziţia asigurătorilor de sanatate şi CNAS documentele justificative medicale cu privire la tipul serviciilor acordate şi calitatea acestora;

b) să aibă o conduită civilizată faţă de asiguraţi

c) să utilizeze sistemul informatic şi informaţional unic integrat

d) să utilizeze documentele şi formularele electronice sau pe suport de hârtie utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate ,

e) să acorde servicii medicale decontate din fond numai la prezentarea cardului naţional sau a altor documente justificative care atestă calitatea de asigurat.

f) să acorde servicii medicale pe baza protocoalelor de practică elaborate în vederea decontării

SECŢIUNEA 3

Contractul Cadru

Art. 137

(1) Contractul-cadru se elaborează de catre CNAS o dată la doi ani şi reglementează, în principal:

a) modalităţile de acordare a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale,

b) condiţiile de negociere şi contractare între CNAS şi asigurători

c) condiţiile de negociere, contractare şi decontare între asigurători şi furnizori

d) condiţiile de negociere şi contractare între şi asigurătorii şi asiguraţi

e) modalităţile de prescriere, eliberare şi decontare a medicamentelor.

f) pachetul de servicii medicale de baza

g) pachetul minim de servicii pentru persoanele care nu fac dovada calitatii de asigurat

(2) In aplicarea contractului cadru se elaborează anual norme metodologice de aplicare, aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS, avizat de ministrul sănătăţii şi ministrul finanţelor publice

(3) Modalităţile de plată a furnizorilor de servicii medicale care se detaliază prin contractul-cadru şi normele de aplicare ale acestuia pot fi:

a) tarif pe persoana asigurată;

b) tarif pe serviciu medical;

c) tarif pe caz rezolvat;

d) tarif pe zi de spitalizare;

e) prin preţ de referinţă;

f) prin preţ de decontare;

g) prin buget global

h) tarif pe episod de boala

i) plata prin capitatie activa

j)  plata prin capitatie pasiva

k) sumă de închiriere

l)  bonusuri

m)   alte forme prevazute de reglementarile in vigoare

(4) Pachetul de servicii medicale de bază acordate cuprinde următoarele tipuri de servicii:

n) servicii medicale profilactice;

o) servicii medicale de consultaţie şi diagnostic;

p) servicii medicale curative şi servicii de recuperare;

q) servicii paleative,

r) medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi alte mijloace terapeutice;

(5) Servicii medicale acordate asiguraţilor români pe teritoriul altor state membre UE sau a altor state cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii

(6) Serviciile care nu sunt cuprinse în pachetul de bază nu se suportă din fond. Pentru aceste servicii pot exista forme voluntare de asigurări de sănătate.

(7)  Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, cu consultarea Colegiului Farmacistilor din Romania, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(8) În listă se pot include numai medicamente prevăzute în Nomenclatorul de produse.

SECŢIUNEA 4

Servicii medicale acordate asiguraţilor pe teritoriul altor state

Art. 138

(1) Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflate pe teritoriul statelor cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, beneficiază de servicii medicale pe teritoriul acestor state, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.

(2) Rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte este efectuată de asiguratorii de sanatate conform reglementarilor in vigoare.

(3) Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1) CNAS poate deschide conturi la o instituţie bancară în care asiguratorii de sănătate vor vira sumele reprezentând cheltuielile ocazionate de acordarea serviciilor medicale şi a altor prestaţii persoanelor menţionate la alin. (1), în condiţiile documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte. Metodologia de efectuare a acestor plăţi se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.

CAP. VI

Controlul

Art. 139

(1) Asiguratorul de sanatate controlează modul în care furnizorii de servicii medicale respectă clauzele contractuale privind serviciile furnizate, furnizorii având obligaţia să permită accesul la evidenţele referitoare la serviciile medicale prestate in derularea contractului.

(2) Furnizorii de servicii medicale au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control ale asiguratorilor de sanatate documentele justificative medicale si financiar contabile conform contractului dintre parti.

CAP. VII

Sancţiuni

Art.103

(1) În cazul nerespectării de către asiguratorii de sanatate a obligaţiilor prevăzute în contractul încheiat cu CNAS se aplica prevederile sanctiunile prevazute in contractul cadru de asigurare precum si alte sanctiuni prevazute de legislatia in vigoare

CAP. VIII

Dispoziţii finale

Art. 140

(1) La elaborarea normelor şi reglementărilor privind asigurările sociale de sănătate CNAS poate consulta organizaţiile profesionale în domeniu.

(2) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2012.

(3) Titlul – Asigurările sociale de sănătate se implementează în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Până la data implementării prezentului Titlu, funcţionează sistemul de asigurări sociale de sănătate reglementat de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Personalul CNAS şi al caselor de asigurări de sănătate poate fi preluat de CNAS şi respectiv de asiguratorii de sanatate.

(5) Patrimoniul caselor judetene de asigurari de sanatate va fi preluat de CNAS in conditiile stabilite prin statutul propriu aprobat prin HG.

(6) Casele de asigurari sociale de sanatate din subordionea CNAS se pot reorganza ca asiguratori de sănătate în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului titlu.

 TITLUL XI

Cardul european şi cardul national de sanatate

Art. 141

(1) Asiguratii din sistemul public de asigurari sociale de sanatate au dreptul de a beneficia la cerere de cardul european de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare card european

(2) Cardul european conferă dreptul pentru asigurat de a beneficia de asistenţa medicală necesară în cursul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene.

(3) Modalitatile de eliberarea a cardului european precum si drepturile pe care acesta le confera detinatorului legal impreuna cu responsabilitatile institutiilor implicate in proces se stabilesc prin Hotarare de Guvern

Art. 142

(1) Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate este un card electronic, distinct de cardul european de asigurări sociale de sănătate.

(2) Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate se emite pentru dovedirea calităţii de asigurat pentru furnizarea unor servicii medicale.

(3) Cardul naţional asigurări sociale de sănătate poate fi utilizat numai pe teritoriul României.

(4) Cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, prin componenta sa informatica, este parte integrantă a sistemului informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate.

(5) Modalitatile de elaborare, implementare şi distribuire în România a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi responsabilităţile instituţiilor implicate în acest process se stabilesc prin HG si ordine ale Presedintelui CNAS.

Titlul XII

Asigurarile voluntare de sanatate

Art. 143

Asigurările voluntare de sănătate reprezintă un sistem facultativ prin care un asigurător constituie, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi expuşi la producerea riscului de îmbolnăvire.

Art. 144

Asigurari voluntare private concomitente cu asigurarile sociale de sanatate reprezinta acele asigurari voluntare oferite de asiguratorii de sanatate care intra în sistemul de asigurări sociale de sănătate si sunt in relatie contractuala cu CNAS conform legii, asa cum sunt definite in titlul III al prezentei legi.

Art. 145

Asigurarile voluntare de sanatate pot fi oferite in conditiile legii de urmatoarele categorii de asiguratori:

(1) Asiguratori de sanatate in relatie contractuala cu CNAS

(2) Asociaţiile mutuale care au ca obiect de activitate operaţiuni de asigurare a riscului de boală sau accidente şi activităţi de prevenţie şi promovarea sănătăţii;

(3) Asiguratori autorizati în condiţiile Legii care desfăşoara activitati ce fac parte din gama asigurărilor facultative conform Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 146

Asigurările voluntare de sănătate pot fi, în sensul prezentei legi, asigurări de tip complementar şi suplimentar.

(1) Asigurările voluntare de sănătate de tip complementar suportă total sau parţial plata serviciilor neacoperite parţial din pachetul de servicii medicale de bază  si coplaţi.

(2) Asigurările voluntare de sănătate de tip suplimentar suportă total sau parţial plata pentru orice tip de servicii necuprinse în pachetul de servicii medicale de bază si coplati, opţiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiţii hoteliere superioare, alte servicii medicale specificate în poliţa de asigurare.

Art. 147

Sunt eligibile pentru serviciile oferite de sistemul de asigurări voluntare de sănătate orice persoane, cetăţeni români, cetăţeni străini sau apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de bază în temeiul asigurărilor sociale de sănătate, conform prevederilor legale.

Art. 148

În cadrul asigurărilor voluntare de sănătate raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora se stabilesc prin voinţa părţilor, sub forma pachetelor de servicii, şi sunt menţionate în contractul de asigurare voluntară de sănătate.

Art. 149

Angajatorii, persoane fizice sau juridice, pot să încheie contracte de asigurare voluntară de sănătate pentru angajaţii lor, individual sau în grup, acordate ca beneficii adiţionale la drepturile salariale ale acestora, în scopul atragerii şi stabilizării personalului angajat.

Art. 150

Înfiinţarea, autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor care practică asigurări voluntare de sănătate se desfăşoară în conformitate cu prevederile legislaţiei care reglementează activitatea de asigurări, asigurari sociale de sanatate si asociatii mutual din domeniul sanatatii.

 TITLUL XIII

Finantarea unor cheltuieli de sanatate

Art. 151

În scopul promovarii unui stil de viata sanatos prin scaderea consumului de produse din tutun şi băuturi alcoolice, precum şi in vederea cresterii nivelului de finanţare a sectorului de sănătate, se instituie unele contribuţii ale persoanelor juridice ce produc, importa sau realizeaza venituri din activitati publicitare a acestor produse, contributii ce se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii.

Art. 152

Veniturile prevazute la Art. 163 sunt gestionate de Ministerul Sanatatii iar valoarea contributiilor, masurile privind colectarea acestora, destinatia veniturilor incasate, precum si alte prevederi legate de acestea vor fi stabilite printr-o lege specifica.

 TITLUL XIV

Calitatea şi informatiile in sistemul de sănătate

CAP. I

Dispoziţii generale

Art. 153

(1) Ministerul Sanatatii, ca autoritate centrala, cu rol de elaborare de politici de sanatate, reglementare si control, garanteaza calitatea in sanatate, asigurand dezvoltarea de standarde bazate pe cele mai bune practici si pe evidente, sprijinind implementarea de ghiduri practice, asigurand educatia medicala continua a personalului din sistem, evaluand continuu caliatatea si asigurand organizarea si functionarea unui sistem informational adecvat.

(2) Ministerul Sanatatii elaboreaza si supune aprobarii Guvernului Strategia Nationala pentru Asigurarea Calitatii in Calitate si Strategia Nationala Informatica pentru Sanatate.

(3) Furnizorii de servicii de sanatate sunt responsabili de calitatea serviciilor de sanatate prestate si de transmiterea de informatii necesare evaluarii aceteia.

CAP. II

Sistemul de asigurare a calitatii în sănătate

Art. 154

Sistemul de asigurare a calităţii în sănătate are rolul de a menţine şi creşte continuu calitatea serviciilor de sănătate şi satisfacţia pacientului legată de aceasta, şi de a eficientiza cheltuirea fondurilor în sistemul de sănătate.

Art. 155

Sistemul de asigurare a calităţii în sănătate asigură dezvoltarea, implementarea şi evaluarea calităţi iserviciilor de sănătate prin culegerea de informaţii legate de calitatea furnizării serviciilor şi prin monitorizarea şi cercetarea continuă a calităţii serviciilor de sănătate.

Art. 156

Sistemul de asigurare a calităţii în sănătate este coordonat de către Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate (ANCIS) şi funcţionează în baza strategiei naţionale pentru asigurarea calităţii serviciilor de sănătate şi a strategiei naţionale informatice în sănătate.

 CAP. III

Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate (ANCIS)

 Art. 157

(1) Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate (ANCIS) este autoritate independentă, cu personalitate juridică.

(2) Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate (ANCIS) este organizată ca fundaţie de utilitate publică avand ca membru fondator Ministerul Sanataţii.

(3) Conducerea ANCIS este asigurata de catre Consiliul Director format din experti desemnati de catre Presedentie, MS, CNAS, Colegiul Medicilor din România şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

(4) Acestia aleg prin vot un presedinte cu un mandat de 5 ani; Presedintele Consiliului Director are si rol de director general si este ordonator de credite pentru ANCIS.

Art. 158

(1) Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate (ANCIS) include Centrul de Monitorizare şi Evaluare a Serviciilor de Sanatate, Comisia de Acreditare a Spitalelor, Departamentul de Evaluare a Tehnologiilor din Sanatate, Centrul de Calcul si Statistica Saniatara şi Scoala Nationala de Sanatate Publica si Management.

(2) ANCIS poate stabili grupuri de experţi naţionali sau internaţionali care să lucreze pe timp limitat, pe proiecte specifice. Structura ANCIS va fi stabilită prin Ordin al MS.

Art. 159

Principalele obiecte de activitate ale ANCIS sunt:

a)  să se asigure, că serviciile oferite în sistem au la baza standarde naţionale si, dupa caz, internationale agreate atât la nivel clinic cât şi la nivel managerial;

b) să evalueze felul în care serviciile de sănătate sunt administrate şi oferite pentru a asigura că se obţin cele mai bune rezultate cu resursele existente;

c) să sprijine implementarea strategiei nationale pentru asigurarea calitatii prin culegerea de informatii, realizarea de studii si activitati de formare a personalului din sistemul de sanatate.

Art. 160

ANCIS are următoarele responsabilităţi majore:

a) Promovarea şi implementarea de programe structurate de asigurare a calităţii;

b) Evaluarea şi raportarea anuală asupra unor seturi de servicii;

c) Supravegherea acreditării unităţilor medicale cu paturi;

d) Evaluarea tehnologiilor utilizate în cadrul sistemului de sănătate;

e) Dezvoltarea şi implementarea sistemului informaţional în sănătate.

Art. 161

In vederea îndeplinirii responsabilităţilor sale ANCIS are următoarele atribuţii principale:

a) dezvoltă, diseminează şi monitorizează standardele agreate precum şi ghiduri/modele de cea mai bună practică ca şi bază pentru dezvoltarea protocoalelor locale de îngrijiri;

b) introduce şi supervizează procesele de acreditare a furnizorilor de servicii de sanatate;

c) dezvoltă programe de formare in sanatate publica si management, care sa asigure cresterea calităţii in sistemul de sanatate;

d) promovează programul de evaluare a impactului asupra sănătăţii, în conformitate cu metodologia şi recomandările OMS şi UE;

e)  promovează şi consiliază asupra iniţiativelor naţionale în domeniul siguranţei pacientului;

f) dezvoltă programe de evaluare a serviciilor de sănătate, pe grupuri sau domenii de îngrijiri, pe tipuri de boli sau condiţii, sau pe sectoare de îngrijire; evaluările pot fi efectuate la nivel naţional, dar şi regional şi pot fi legate de dezvoltarea calităţii standardelor pentru diferitele servicii şi acoperind orice aspect al performanţei, inclusiv aspectele legate de managementul clinic;

g) elaborează şi publică un raport naţional de evaluare a performanţei în relaţie cu fiecare domeniu de servicii examinat, în conformitate cu standardele naţionale specificate, care detaliază în mod clar dacă standardele cerute au fost îndeplinite, neîndeplinite sa depăşite şi măsura în care serviciile furnizate au condus la o îmbunătăţire reală a stării de sănătate pentru pacient;

h) încurajează şi promovează dezvoltarea standardelor de calitate;

i) asigură activităţile necesare în cadrul procesului de evaluare a tehnologiilor din sănătate pentru a stabili dacă ele sunt eficiente şi dacă utilizarealoreste justificată;

j) sprijină introducerea de tehnologii noi are aduc beneficii semnificative şi dovedite în sănătate;

k) previne introducerea de tehnologii care nu pot atinge cerinţele de analiză bazată pe dovezi;

l) monitorizează continuu eficienţa tehnologiilor după introducerea acestora.

m) supervizează dezvoltarea evaluării tehnologiilor medicale si promovează uzul acesteia pentru decizii vitale de politică de sănătate, atât pe parcursul evaluării iniţiale, cât şi in faza de implementare, monitorizare şi evaluare a rezultatelor.

CAP. IV

Sistemul informaţional care stă la baza sistemului de asigurare a calităţii în sănătate

Art. 162

(1) Pentru buna functionare a sistemului de asigurare a calitatii in sanatate se vor asigura:

a) accesul rapid la informaţii de calitate privind sanatatea, serviciile de sanatate si sociale atât pentru publicul larg, pacienti, cât si pentru specialistii în domeniu, administratori, manageri si factori decizionali;

b) utilizarea optima a tehnologiei informatiei si comunicarii în vederea eficientizarii serviciilor operationale si sporirii receptivitatii serviciilor;

c) realizarea proceselor decizionale si de planificare pe baza informatiilor disponibile;

d) evaluarea impactului exercitat de deciziile investitionale asupra serviciilor;

e) consolidarea rolului informatiilor în îmbunatatirea sanatatii, inclusiv din perspectiva stilului de viata sanatos, educatiei si instruirii, pentru a asigura exploatarea eficienta a cunostintelor acumulate;

f) comunicarea mai rapida si mai eficienta între toate sectoarele din domeniul sanatatii.

g) in vederea aplicarii prevederilor de laArt. 10 alin. (1), Strategia Nationala Informatica pentru sanatate va crea cadrul adecvat, iar ANCIS va dispune de structuri adecvate culegerii si analizei informatiilor necesare.

Art. 163

ANCIS are urmatoarele atribuţii principale referitoare la funcţionarea sistemului informaţional din sănătate:

a) conduce dezvoltarea informaţională, în conformitate cu Strategia Naţională Informatică în Sănătate;

b) dezvoltă standarde informaţionale, definiţii şi dicţionare de date;

c) dezvoltă şi stabileşte seturi de date minimale;

d) asigură calitatea datelor şi informaţiilor;

e) evaluează dezvoltările propuse în ceea ce priveşte datele şi standardele tehnice;

f) promovează educaţia, formarea şi dezvoltarea abilităţilor pentru personalul de domeniu;

g) promovează şi coordonează cercetarea şi dezvoltarea naţională în domeniul e-health;

h) dezvoltă o bibliotecă naţională virtuală care să ghideze procesul decizional în sănătate;

i) promovează acţiuni commune pentru asigurarea securităţii confidenţialităţii datelor din sănătate;

j) dezvoltă şi aprobă ghiduri referitoare la accesul la informaţia deţinută de agenţii din sănătate;

k) colaborează la dezvoltarea specificaţiilor celor mai adecvate pentru achiziţionarea de tehnologie din domeniul informatic pentru întregul sistem de sănătate.

Dispozitii finale şi tranzitorii

Art. 176

1) ANCIS se înfiinţează prin comasarea prin fuziune a Şcoalii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti cu Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor(CoNAS) care se desfiinţează

2) ANCIS este institutie cu personalitate juridică română, specializată în domeniul sănătăţii publice, administraţiei şi managementului sanitar, cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, sectorul 2.

3) ANCIS va prelua prin transfer personalul aferent activitatilor mentionate in prezenta lege de la SNSPMPDS, CONAS.

4) Patrimoniul SNSPMPDS Bucureşti, precum şi al CONAS Bucureşti se transferă şi se stabileşte pe baza bilanţului contabil de închidere la data predării/preluării, însoţit de celelalte anexe potrivit metodologiei existente, întocmite de instituţiile care se desfiinţează, respectiv SNSPMPDS şi CONAS Bucureşti, precum şi a protocoalelor de predare-primire întocmite în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. În protocol se vor menţiona şi disponibilităţile care se preiau din contul CONAS Bucureşti, aferente activităţii preluate de SNSPMPDSB.

5) După semnarea protocoalelor menţionate şi finalizarea procesului de reorganizare, inventarul bunurilor din domeniul public al statului va fi actualizat, cu menţionarea datelor de identificare ale acestora şi precizarea numerelor de identificare MFP, conform reglementărilor legale în vigoare.

6) ANCIS preia toate drepturile şi este ţinută de toate obligaţiile SNSPMPDSB, potrivit reglementărilor legale şi contractuale.

7) ANCIS preia drepturile şi este ţinută de obligaţiile CONAS Bucureşti, potrivit reglementărilor legale şi contractuale.

8) ANCIS administrează bunuri proprietate publică şi privată a statului, precum şi alte bunuri dobândite în condiţiile legii.

9) Bunurile proprietate publică aflate în administrarea ANCIS, precum şi cele dobândite din fonduri publice se evidenţiază distinct în patrimoniul acesteia.

10) Rezultatele cercetărilor efectuate şi finalizate din fonduri publice sau din alte fonduri, concretizate în bunuri de orice fel, inclusiv drepturi de proprietate intelectuală, sunt bunuri dobândite cu titlu de proprietate sau în administrare, după caz, de ANCIS dacă prin contracte nu se prevede altfel, şi se înregistrează în evidenţa contabilă ca active corporale sau necorporale, după caz, conform reglementărilor legale în vigoare.

11) În exercitarea drepturilor sale, ANCIS deţine şi foloseşte bunurile aflate în patrimoniul său şi, după caz, dispune de acestea, în condiţiile legii, în scopul realizării obiectelor sale de activitate, şi beneficiază de rezultatele utilizării acestora.

12)  Regulamentul de organizare şi funcţionare, statutul, statul de funcţii şi structura de personal ale SNSPMPDSB se aprobă de către Consiliul director al ANCIS, cu avizul Ministerului Sanatatii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri